Portret de actor

Dacă nu aţi citit până acum volumul “Victor Rebengiuc. Omul şi actorul”, realizat de Simona Chiţan şi Mihaela Michailov, ar fi timpul s-o faceţi. Iar dacă nu-l veţi citi niciodată, nici nu ştiţi ce pierdeţi…O carte cum rar se publică în România. Un volum de convorbiri, atât de necesar în culturile relativ recent liberalizate, cum este a noastră. Rareori se întâmplă ca o editură de la noi să se încumete să publice mostre ale genului. Adresându-se, prin abordarea relaxată, dar cu substanţă, atând publicului de specialitate, cât şi publicului larg, acest volum biografic şi monografic agreabil pune sub lupă personalitatea unui artist. Este un portret pe care autoarele îl alcătuiesc din piesele unui puzzle şi, în egală, măsură un autoportret închegat prin dialog.

Veţi descoperi în carte frumoasa, directa şi luminoasa lume a lui Victor Rebengiuc. Actorul se priveşte pe sine cu simplitate şi detaşare şi are marele dar de a nu emite teorii de nici un fel sau de a se înconjura deliberat într-o impenetrabilă aură de mister. Dimpotrivă, povesteşte simplu, cuceritor, cum se bucură de micile şi aparent banalele plăceri ale vieţii, cum ar fi mersul la piaţă sau gătitul. Nu îşi garniseşte povestirile cu vreo filozofie preţioasă şi nu emite cugetări grave. Îşi rememorează fără patimă traseul, fără a urmări să-i confere o dimensiune eroică. Mai simplu spus, nu caută să-şi arate unicitatea, nici pe cea a artistului, nici pe cea a a omului.

Cuceritoare şi pline de idei sunt paginile în care vorbeşte despre pasiunea pentru muzică („M-aş opri din orice activitate ca să ascult Concertul nr. 21 de Mozart”), despre ce e important pe scenă şi lungul drum către personaj (“Mi-au plăcut întotdeauna personajele adevărate, puternice, cum e şi Moromete. Trebuie să-l faci să emane o energie în stare să te ţină captiv. Poate că în forţa transmiterii acestei energii stă talentul unui actor. Am fost învăţat să cred în personajul pe care-l joc şi să-l redau cu sinceritate. Nu în ce poziţie joci, ci cum topeşti personajul în tine, asta contează. Sunt preocupat în permanenţă de un personaj nou. Când merg pe stradă, când mă uit la televizor,  mă gândesc la personajul pe care îl creez, pe care-l caut, şi simt că se mişcă acolo, în mine, nu îşi găseşte locul şi caută s[ iasă.”) şi despre câte şi mai câte.

Iar mărturiile numeroşilor oameni de teatru care au lucrat cu Victor Rebengiuc, care de care mai interesante, alcătuiesc un encomion impresionant. Actorul şi omul au parte de admiraţie unanimă. În loc de încheiere, iată cum arată Victor Rebengiuc pentru colegii de breaslă nu tocmai uşor de mulţumit:

„Victor Rebengiuc este un profesionist până în vârful unghiilor. Trăieşte ca un profesionist. Lucrează ca un profesionist. Visează ca un profesionist. Se comportă ca un profesionist. Este ceea ce se numeşte un profesionist mie în sută.” (Adrian Pintea)

„Actorul Victor Rebengiuc adună în personalitatea sa tendinţe definitorii pentru artistul secolului XX: refuzul compromisului, acribia, intransigenţa profesională şi un mod aparte de a lupta pentru Artă, Adevăr şi Libertate.” (Victor Ioan Frunză)

„Chipul lui Rebengiuc nu este din «categoria» celor care ascund, sub masca afabilităţii, un caracter infect; este, dimpotrivă, din categoria celor care – chiar şi sub masca unui rol de infect – revelează fondul de umanitate de dedesubt… Este o combustie interioară care topeşte, treptat sau dintr-o dată, masca de ceară a unui «ticălos» înveterat. Căci măştile sunt bune în teatru, dar în cinema (sau în viaţă) sunt fatale. Marii noştri regizori – de la Ciulei şi Pintilie la Cristi Puiu – au văzut asta (această sinceritate profundă, paradoxală pentru un actor) pe chipul lui Victor Rebengiuc (…). Însă eu spun: fără rolurile (magnifice) din filme, Victor Rebengiuc nu ar fi fost Victor Rebengiuc. Cinematograful ni l-a restituit, abundent, în toată complexitatea şi bogăţia unui «repertoriu» în care singurul lucru comun – şi unic – este Chipul său.” (Alex Leo Şerban)