Elena Despa
RevistaYorick te invită în această toamnă, din nou, la concurs. Trimite până pe 30 noiembrie la redacţie, pe adresa andromonica@yahoo.com, o poveste despre cea mai frumoasă întâlnire pe care ai avut-o cu un actor, un regizor sau un spectacol şi noi o vom publica. Cele mai frumoase trei povestiri vor fi răsplătite cu trei cărţi publicate la Editura Nemira.
O dimineata posomarata de aprilie 15, cu buzunarele goale si cu sufletul maniat de datorii..materiale…deschid usa regiei si raman lipita de perete. Regizorul spune :”da pe doi”. Si cadrul se deschide cu niste ochi blanzi ascunsi sub o pereche de ochelari.
Despre casnicie:”Casatoria nu e ca un abonament la tramvai, cand se termina sa iei altul nou, e pentru totdeauna”
Despre arta si actor:”Iubeste arta din tine, nu pe tine in arta”…mi-a placut asta, maestre….”aaa…da, da,da..n-am spus-o eu, a spus-o Stanislavski!”
Fac doi pasi si intru in platou…trag cu coada ochiului, zic “Buna ziua” si ma apropii…”Eu sunt Elena Despa”… imi ia mana intre ale lui, mi-o saruta, si ironic, pe sub mustata, spune:”Si eu sunt Victor Rebengiuc”…incep sa rad si vreau sa il mangai pe frunte…dar ne imbratisam…ochii, mainile cu degete lungi…sunt ale lui Moromete sau ale lui Apostol Bologa sau poate ale comis-voiajorului…bunic, iubit, tata…toate sunt aici, intr-un singur chip…
Il conduc spre usa ”Cum ziceai ca te cheama….Elena Despa?!Imi este foarte cunoscut numele…parintii tai sunt ceva in teatru?” “Nu…poate suna cunoscut, mama a fost statistician medical si acum e la pensia, iar tata sudor…nicio legatura cu teatrul” “Ce draguta esti tu!Ai grija ca ti s-au desfacut sireturile si o sa te impiedici…de ce umbli cu ele asa, iti place asa?!” “Asa se desfac ele cand merg” “Ele singure?” “Da, ele insele, singure!”
Mi- a trecut mania pe sufletul meu, am fost cei mai buni prieteni in ziua aia. In fiecare dimineata cand imi pun pantofii cu sireturi o sa imi aduc aminte ca m-am imbratisat cu Victor Rebengiuc… bunic, iubit, tata… actorul perfect.
Print