Vineri, 9 iunie, începe a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacole de stradă, workshopuri și alte evenimente fac parte din programul primei zile, care stă însă sub semnul unui creator celebru: regizorul american Robert Wilson.
Prezent la Sibiu cu un experiment ce are în prim-plan crezul artistic al compozitorului John Cage, artistul investighează actul artistic, cu sensurile și formele lui, chiar în prima zi a festivalului. Reflexiv și autoreflexiv, creatorul se deschide spre ceilalți, mizând pe tot spiritul ludic al lui John Cage, un prilej pentru spectatori să facă o scurtă incursiune în lumea lui, artistul care declara acum câțiva ani într-o conferință de presă: „Munca nu e niciodată împlinită. Am fost foarte influențat de George Balanchine, coregraful care lucra cu trupa New York City Ballet în anii ’60, când eram student la New York. Țin minte că pe-atunci a dat un interviu la „The New York Times”, când a fost rugat să comenteze faptul că ultimele trei spectacole de balet pe care le-a făcut au fost considerate niște rateuri. Iar el a spus: ‹Dați-mi ceva timp și poate că o să scot niște capodopere›”. Pentru calitatea și ineditul evenimentului artistic a cărei concepție o semnează și pentru șansa oferită publicului de a-l vedea la Sibiu pe unul dintre cei mai importanți creatori contemporani, revista Yorick vă recomandă „Prelegere despre nimic” de și cu Robert Wilson, care se va desfășura vineri, 9 iunie, la ora 18.00, la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu.