Premieră mondială: spectacol după „Cronica păsării-arc”, de Haruki Murakami

Povestea a început fără nimic ieşit din comun, ca  multe alte poveşti. Cu ani în urmă, Stephen Earnhart, de-acum fost regizor de film şi fost director de producţie la Miramax Film, funcţie pe care a primit-o la numai… 24 de ani, hoinărea singur prin sud-estul Asiei, refăcându-se după un capitol lung, cu sfârşit dureros, din biografia personală. Cineva i-a dat romanul „Cronica păsării-arc”, de Haruki Murakami, scriitor de care nici măcar nu auzise, cu toate că japonezul e cunoscut în toată lumea şi admiratorii aşteaptă înfriguraţi un Nobel pentru el. Povestea încâlcită şi fantasmagorică a lui Toru Okada, care rămâne fără pisică şi apoi fără soţie şi pleacă în căutarea lor, intrând, fireşte, în lumi necunoscute l-a prins dintr-odată, aşa cum l-au sedus şi celelalte romane ale lui Murakami. L-au sedus şi nu l-au abandonat, cum nici Earnhart nu le-a abandonat pe ele.

Prins în capcană, s-a ambiţionat să nu stea degeaba în ea şi să facă o dramatizare a visurilor încâlcite din roman. I-a scris lui Murakami, insistând să-l primească într-o vizită de 10 minute la Tokyo. Scriitorul s-a învoit şi vizita a durat multe ore, căci cei doi artişti şi-au descoperit două preferinţe importante comune: David Lynch şi whisky-ul. Mai mult, Murakami, care n-a fost de acord cu nicio adaptare pentru ecran sau pentru scenă a vreunei cărţi de-a lui, i-a dat acceptul lui Earnhart să facă un spectacol după „Cronica păsării-arc”.

Acum spectacolul există, după o naştere care a durat şapte ani. Premiera mondială a avut loc săptămâna trecută la Festivalul de la Edinburgh, cu toate că era gata din 2010, dar reprezentaţiile au fost sistate de dragul acestei premiere oficiale la cel mai spectaculos festival de pe bătrânul continent.

De ce a durat chiar şapte ani realizarea lui? Earnhart spune că, dacă-ar fi ştiu atunci cât o să-i ia, poate nu s-ar fi înhămat la jug. Dar obsesia şi-a cerut insistent drepturile ani întregi şi artistul, care a făcut filme, spectacole de teatru şi videoclipuri (nu pentru c-ar fi foarte talentat, ci mai degrabă pentru că e foarte neliniştit, i-a zis el modest ziaristului de la „The Telegraph” care a semnalat această premieră), a trudit ca un artizan din alte epoci, şlefuind o bijuterie cu mai multe feţe. Un spectacol de teatru multimedia, scrie cinstit, dar nu foarte atrăgător pe afiş. Regizorul nu s-a lăsat până când n-a văzut pe scenă spectacolul visurilor lui cele născute din visurile care alcătuiesc substanţa cărţilor lui Murakami, un spectacol învăluit în gânduri şi imagini à la David Lynch, maestru al fantasmelor. În unica variantă scenică în care s-a concretizat vreodată, „Cronica păsării arc” este un mix de teatru tradiţional din Occident şi din Orient, în care coabitează proiecţii video pe suprafeţe cum sunt corpurile actorilor, feţe de masă sau colţuri din sala de spectacol, secvenţe filmate în care se iţesc personaje neîntruchipate pe scenă, păpuşi şi marionete, momente de dans etc. Realităţile care se întâlnesc în povestea lui Murakami sunt traduse prin mai multe limbaje pentru ca simţurile, dar şi raţiunea să le recepteze în toată stranietatea lor.

Compania de păpuşari a lui Tom Lee, care foloseşte atât tehnici orientale, cât şi metode occidentale, l-a închipuit pe Toru, protagonistul care porneşte într-o căutare ce-l duce unde nici prin cap nu-i trece, ca pe o pupuşă în stilul Bunraku, mânuită de trei artişti. Ea se întâlneşte cu alte păpuşi şi marionete, folosite de regizorul convins că ele pot contribui la aerul misterios, „hipnotic”, al poveştii.

Oana Botez-Ban, scenografă din România care trăieşte şi lucrează la New York din 1999, a creat costumele pentru actori, în marea lor majoritate japonezi.

Dacă puţinii critici care au scris despre spectacol înainte de premiera mondială de la Edinburgh (au fost rugaţi să vină la câteva vizionări, dar să nu publice cronici, număi că ei bineînţeles că nu s-au abţinut) au avut reacţii pozitive, despre Murakami nu ştim – nu sunt informaţii – c-ar fi venit în capitala Scoţiei să vadă ce-a făcut Earnhart şapte ani. Ştim, în schimb, că l-a rugat pe acesta să scrie un scenariu de film după o carte de-a lui, ceea ce este o altă premieră! Ce carte o să aflăm noi, desigur, dar nu acum. Unii chiar sunt secretoşi.

Print

Un Comentariu

  1. Rodica 04/10/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.