Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Radu Beligan…
Îmi amintesc că în urmă cu doi, trei ani, o tânără (de profesie „speranță a criticii dramatice”) a stăruit să aibă o discuție cu mine. Nu era „omul fără calități”. Dimpotrivă. O anima o reală pasiune pentru scenă. Și știa să țină condeiul apăsat și energic pe hârtie. Dar de prea multe ori făcuse foc din apă și lumină din întuneric, ori nedreptățise grav, prin opacitatea juvenilă, scriitori și artiști. Transformase cronica într-un agresiv serviciu de plasare a propriilor complexe și veleități.
M-a „atacat”, solicitându-mi să-i destăinui esențialul. M-a somat să-i spun crezul meu artistic și să-i explic imediat și pe loc labirinturile tainice prin care trece și ia ființă predispoziția mea către crearea unui rol. Țin minte că i-am replicat simulând revolta absolută împotriva teoriilor și teoreticienilor. „Voi, teatrologii, sunteți moartea teatrului – în întreaga lume. E o maladie generală: căutați cu lumânarea noi sisteme estetice, noi puncte de vedere asupra artei, pronosticați și trageți concluzii. Se scriu tomuri întregi, dar știți câte spectacole cu adevărat mari se fac într-un an pe glob? Șapte, opt. S-a stabilit astfel un raport ciudat: o imensă cantitate de scriitură pentru foarte puțin material faptic. E rău, pentru că astfel se denaturează realitatea. E rău, fiindcă astfel se regizează curente de opinii care n-au suportul unor opere reprezentând ceva substanțial. E rău mai ales deoarece acreditați valori și născociți, acceptați și vedeți pretutindeni programe estetice. De altfel „programul estetic” este unul dintre sloganurile la modă. Fiecare teatru, fiecare spectacol (fie că are, fie că n-are resurse pentru asta) se alipește – sub această presiune, unei orientări, are orgoliul unei titulaturi, iar voi, teoreticienii și cronicarii dramatici, din confort sau din snobism intelectual, descoperiți și judecați în virtutea unei concepții pe care o puneți în seama creației și a realizatorilor”.
(Fragmentul face parte din volumul „Între acte”, Editura Allfa, București, 2013)
Print