Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului și a artelor spectacolului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Radu Penciulescu.
„-Un sfat: mai întâi găsește-ți propriul adevăr și apoi caută-l pe cel al personajului. Jocul constă în a realiza echilibrul dintre cele două, în a găsi raportul lor corect.
-Trebuie să construiești evenimente care duc la sentimente. În teatru, realitatea este mereu fizică.
-Calitatea de joc nu provine decât din calitatea raportului dintre actor și activitatea sa.
-Exersarea concentrării este esențială. Este de-ajuns să ne gândim la actorii celebrului teatru indian Kathakali, care se machiază ore în șir. Concentrarea se construiește progresiv. Ea implică focalizarea intensificată pe o imagine, capacitate de așteptare, precizia unei sarcini etc. Concentrarea este mereu activă, ea implică o prezență maximă, aici și acum. Elevul trebuie să învețe că această concentrare reclamă o desprindere de exterior și o îndreptare spre sine până în momentul în care se simte pregătit. Aceasta este calea pentru a realiza cea mai bună relație între grup și individ, căci doar concentrarea îi permite actorului să fie în contact cu sine însuși până în momentul în care se simte pregătit. Aceaste e calea pentru a realiza cea mai bună relație între grup și individ, căci doar concentrarea îi permite actorului să fie în contact cu sine însuși într-un context colectiv. Putem întâmpina neprevăzutul numai uitând exteriorul.
-Înainte de a admite prezența spectatorului, trebuie să învățăm să îl excludem.
-Este important să fie găsită soluția exercițiului, fără a o fixa însă. Să știi să păstrezi spiritul exercițiilor în evoluția procesului… De aceea este la fel de important să faci ceva și să nu uiți ce ai făcut.
-Stăpânirea absolută a meșteșugului însingurează. Ea te rupe de partener.
-Ceea ce contează este prezența maximă a actorului aici și acum. Nu pot să predau dacă nu mă înscriu într-un proces, dacă nu-i las o clipă pe elevi să se ducă altundeva, pentru a-i regăsi, apoi, mai bine. Mă înscriu într-un ciclu întrerupt de alte întâlniri, la care elevii participă. Stagiile închise, fără continuitate și comunicare, nu mă interesează. Mă consider un intermediar și îmi e cu neputință să mă prezint o perioadă întreagă drept creatorul solitar al acestei lumi.
Aceasta explică de ce am predat întotdeauna într-o școală, de ce am detestat autonomia unei pedagogii izolate, închise în ea însăși. La fel ca unul dintre foștii mei elevi, în cuvintele căruia, m-am recunoscut, nu pot să lucrez decât în contextul apartenenței și nicidecum ca freelancer.”
(Fragment din volumul „Arta teatrului”, antologie de Michaela Tonitza-Iordache și George Banu, Editura Nemira, 2004)
Print