E pentru prima dată când pe o scenă din România şi, ca să lărgim puţin contextul, chiar din Europa, se joacă ultimul text dramatic scris de Tennesse Williams şi publicat în 1982, cu un an înainte să moară. În original „A House Not Meant to Stand”, piesa a fost tradusă special pentru montarea de la Teatrul Mic din Bucureşti, de către Ioana Ieronim şi Rodica Fătulescu, sub titlul „Doamna noastră din Pascagoula”.
Aşadar, Valeria Seciu şi Mircea Andreescu, venit special de la „Sică Alexandrescu” din Braşov, se întâlnesc pe scena de la Teatrul Mic, în regia lui Florin Fătulescu.
Decor amplu (Ştefan Caragiu şi Liliana Cenean), ca pentru un spectacol după Tenneasse Williams, cu detalii, cu ploi şi trăsnete, cu vestimentaţia din America anilor ’70-80… Şi toate suprapuse peste un limbaj pe ici, pe acolo adaptat la cel al României anului 2009. Desigur, dacă vă interesează să vedeţi un spectacol cu doi actori importanţi şi iubiţi de public, dacă vă e dor de Valeria Seciu într-un rol dintr-o piesă de Tennesse Williams, în care tristeţile, disperările şi angoasele de toate tipurile se amestecă fericit, montarea de la Teatrul Mic este opţiunea perfectă. Într-un peisaj teatral în care spectacolele puse în scenă se împart în cele care se vor cu orice preţ experimentale şi celelalte… „Doamna noastră din Pascagoula” e o apariţie specială. Nu pentru că ar propune ceva nou în afară de textul în premieră europeană, ci pentru că se doreşte o montare cuminte, cu un aer desuet, în care impresia generală ar fi că „toată lumea îşi face treaba”. Şi atât.
O poveste complicată, în care totul se învârteşte în jurul unei moşteniri ascunse, o soţie nevrotică, un soţ bătrân şi bolnav, care vrea banii pentru a-i investi în campania electorală, trădări, personaje care ascund sub mască angoase, depresii şi frustrări. Nimic nou, de vreme ce vorbim despre un text al lui Tennesse Williams, şi totuşi câteva pete de culoare proaspete ar fi, căci din întreaga lui creaţie, este piesa în care drama şi comedia se întâlnesc cel mai mult. Întâlnire prea puţin exploatată regizoral, în spectacolul de la Teatrul Mic, sau cu accente aşezate nu întotdeauna pe notele cele mai potrivite. Montarea lui Florin Fătulescu nu creează o lume, ci doar un spaţiu, în care câteva personaje apar şi dispar, din când în când construiesc situaţii de joc, uneori comunică, alteori doar monologhează şi spun o poveste, fără s-o trăiască.
O comedie neagră, aşa cum a dorit-o autorul, Doamna din Pascagoula îşi propune să vorbească despre vieţi pierdute, despre zădărnicie, despre nebunie şi spaimele de boală, de bătrâneţe şi de neputinţă – care l-au bântuit pe scriitor dintotdeauna – dar de data asta recurgând la note comice. Rămân câteva momente frumoase, poate dialogul din prima scenă dintre Bella şi Cornelius, cei doi soţi care se iubesc şi se urăsc şi se suspectează (Valeria Seciu şi Mircea Andreescu), mai sunt cele în care Bella Valeriei Seciu găseşte tonul potrivit şi merge sigur pe marginea subţire dintre umor şi disperare şi poate muzica originală a Rodicăi Fătulescu…
După cum spuneam, dacă vă e dor de Valeria Seciu într-o montare după Tennesse Williams, premiera de la Teatrul Mic va fi, cu siguranţă, o frumoasă reîntâlnire.
Print