„RED” în premieră la festivalul de teatru urban „teatrul sub lună”

Afis REDSpectacolul „RED” de John Logan, pus în scenă de regizorul Bogdan Gagu, fondatorul Teatrului Independent InDArt, va avea premiera duminică, 19 iulie, ora 21.00, în cadrul Festivalului de teatru urban #teatrusubluna, care se desfășoară în aer liber, la Carol 53. Din distribuție fac parte actorii Cătălin Stelian și Alin Brancu.

Spectacolul se va juca la fel ca toate spectacolele din cadrul Festivalului de teatru urban #teatrusubluna, în curtea din bulevardul Carol, numărul 53.

„RED” este o dramă despre artiști și actul de creație artistică, o dramă existențială despre percepția artiștilor asupra lumii și a valorilor ei – mai exact, despre doi artiști plastici, maestru și elev, în mijlocul unei societăți centrată pe consum, și despre compromisurile pe care le implică asta. Dramele lumii în care artiștii trăiesc, roși de pasiunea și menirea artei lor, sunt altele decât cele ale lumii în care trăiesc restul oamenilor, se arată într-un comunicat de presă.

Montat pentru prima dată la Londra și având premiera internațională în decembrie 2009, spectacolul „RED” s-a jucat o perioadă și pe Broadway, câștigând în anul 2010 premiul Tony pentru cea mai mai bună piesă de teatru. Actorul Eddie Redmayne, interpretul ajutorului artistului plastic în montarea de la Londra, a câștigat un premiu Tony pentru Cel mai bun rol al unui actor într-o piesă de teatru, tot în 2010.

Programul acestui sfârșit de săptămână la Festivalul de teatru urban #teatrusubluna este completat de o comedie, vineri – „Drama pasiunii”, regia Cătălin Stelian, iar sâmbătă de un show de improvizație al trupei Grupa Mică.

O altă premieră care va avea loc în cadrul festivalului este „Cafeaua domnului ministru”, cu actorii Cristi Martin, Alexandra Timofte și Eliza Georgescu, duminică 26 iulie, ora 21.00.

#teatrusubluna continuă la fiecare sfârșit de săptămână până în data de 26 iulie. La spațiul din Carol 53 vor avea loc diverse evenimente artistice, teatru, improvizație, concerte acustice, expoziții de pictură, fotografie și costum de scenă.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.