„Refracţie” are avanpremiera la Club Control

refractieLuni, 26 octombrie, de la ora 22.00, Asociația UMA ED ROMÂNIA și Club Control (Str. Constantin Mille, nr. 4) din Bucureşti își așteaptă apectatorii a avanpremiera spectacolului „Refracție”.

Acesta este conceput ca instrument artistic multifuncțional, un spectacol estetic și educațional complex, dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. Ideea lui a apărut de la volumul „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, de Ana Dragu, publicat în 2015 la Editura Polirom.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul „Refracție” este organizat în parteneriat cu Club Control și finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și Primăria Municipiului București, în cadrul programului cultural „Ești București 2015”.

Bazată pe o poveste reală, „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, semnată de Ana Dragu, cu o prefaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu, spune povestea lui Saşa de la diagnosticare până în prezent, cu toate incertitudinile şi temerile, dar şi cu bucuriile şi progresele făcute pas cu pas.

Ana Dragu, poetă şi jurnalistă, a aflat în 2006 că fiul ei suferă de autism când acesta avea doi ani. De atunci, s-a documentat încontinuu şi s-a implicat activ în recuperarea lui.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.