Regia artistică: Cristian Munteanu

Înalt, cu gesturi ferme şi elegante, mişcându-se în regie pe spaţiul restrâns din faţa geamului ciclop, coordona actorii din studio concentrat pe text şi atent la fiecare sunet.  Aşa l-am cunoscut pe regizorul Cristian Munteanu în 2005, pe când înregistra “Slugi isteţe şi bufoni” – Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele, la Teatrul Naţional Radiofonic.

Foto: Vasile Blendea, 1979.

Silueta lui frumoasă, felul în care le dădea intrarea actorilor şi, mai ales, distincţia, mi-au adus în minte imaginea unui muzician pe care l-am văzut în adolescenţă, într-un un concert chiar la Sala Radio: era dirijorul Antonio de Almeida. “Eu – spunea regizorul Cristian Munteanu – am o părere extraordinară despre teatrul radiofonic. Este cel mai rafinat teatru. Regizorul este ca un dirijor, el trebuie să facă o orchestraţie.” Pentru că teatrul radiofonic nu este text citit de actori, ci un spectacol adevărat care se desfăşoară într-un decor construit auditiv. Trei luni în urmă, pe 18 ianuarie, cu prilejul lansării volumului postum de versuri intitulat “Dans alb”, criticul literar Costin Tuchilă, colaborator apropiat al regizorului pe care îl descoperim acum şi poet, remarca: “O orchestraţie, în context, care începe chiar de la forma potenţial radiofonică a textului dramatic. Pe bună dreptate, Cristian Munteanu susţinea că oricâtă invenţie şi fantezie s-ar suprapune peste un text care nu a fost adaptat corespunzător tehnicii teatrului radiofonic, rezultatul va fi sortit eşecului. Că uneori, trebuie, cu regret, să elimini fragmente sau să modifici chiar elemente structurale ale piesei, e de la sine înţeles. Fără această „suferinţă”, devine imposibil să faci pasul spre transformarea plauzibilă a unui text pentru radio.” Iar pentru ca această transformare să fie deplină, regizorul a fost întotdeauna deschis la sugestiile celorlalţi membri ai echipei – actori, compozitori, redactori sau regizori tehnici. “Există fără îndoială reguli nescrise ale acestei specii, teatrul radiofonic, pe care Cristian Munteanu îl considera forma cea mai rafinată de teatru. Dar nici una dintre ele nu poate suplini disciplina interioară a artistului, care presupune, pe lângă o cultură teatrală vastă, asimilată organic, fermitatea opţiunii stilistice şi, astfel, capacitatea de reinterpretare optimă a unui text. A unui text care să fie pregătit pentru a deveni spectacol radiofonic, ştiut fiind că sunt puţini dramaturgi care scriu special pentru teatrul radiofonic.”

Din 1962, de când a venit ca regizor în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române, Cristian Munteanu a realizat zeci şi zeci de spectacole, dintre care cele mai multe au intrat în Fonoteca de Aur. A fost preocupat de teatrul antic, înregistrând “Broaştele” de Aristofan, “Orestia” de Eschil, “Odiseea” de Homer, “Electra” de Sofocle, “Cel ce se pedepseşte singur” de Terenţiu. A montat mult Shakespeare. Marlowe, Calderón de la Barca, Goethe, Schiller, Hugo, Ibsen, Cehov, O’Neill, Kafka, Jean Anouilh,  Paul Claudel … sunt doar câteva nume ale literaturii universale de care regizorul Cristian Munteanu s-a apropiat cu dorinţa de a le face cunoscute ascultătorilor. Între români, Dimitrie Cantemir, Rebreanu, şi Camil Petrescu ocupă locuri de favoare pe lista înregistrărilor. “Duios Anastasia trecea”, “Mantaua”, “Moartea lui Ivan Ilici” sunt dramatizări ale Puşei Roth după D. R. Popescu, Gogol şi Tolstoi. De altfel, cu Puşa Roth şi Costin Tuchilă a colaborat şi la o serie de şapte recitaluri, începând din 2004: “Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache, “Slugi isteţe şi bufoni” – Horaţiu Mălăele, “Peţitoare şi cumetre” – Dorina Lazăr, “Îndrăgostiţi în teatrul lumii” – Delia Nartea şi Cristian Iacob, “Chipuri ale feminităţii” – Virginia Mirea, “Contraste” – Mircea Albulescu, “Lumea ca teatru” – Adriana Trandafir.

Am avut şansa să-l văd pe Cristian Munteanu la lucru. Să-i urmăresc indicaţiile de regie, să-i ascult vocea frumos timbrată, să-l admir dirijând o echipă de elită. Ştiam că este soţul minunatei mele profesoare Elisabeta Munteanu cu care a împărţit pasiunea pentru teatru. Regizorul Cristian Munteanu s-a stins la 71 de ani, pe 31 ianuarie 2008, în doar câteva ore (mai puţin chiar decât timpul necesar pentru o înregistrare).

Şi semnătura maestrului în volumul “Dans alb”: “Poetul e un medium / În care vorbesc toate glasurile firii, / Caleidoscop de bucurii şi dureri / Azvârlite ca nişte scoici pe plajă. / De le pui la ureche / Asculţi vuietul mării / Poate mai adevărat decât vuieşte marea însăşi. / Dar când se trezeşte din somnu-i de piatră / E slab şi uscat ca o trestie goală, / Căci prin el au sunat bucurii şi tristeţi / Mai adevărate decât bucuria şi tristeţea însăşi.”

 

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.