Robert Wilson: „E foarte periculos să crezi prea mult în ceva”

Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Robert Wilson…

„E foarte periculos să crezi prea mult în ceva. Îmi place teatrul formelor pentru că el creează o distanță care face posibilă o anume reflecție. Pentru noi, regizori, actori, scenografi, e foarte important să lași un spațiu deschis spectatorului, ca să poți realiza cu el un schimb de ceva, pe care nu i-l impui în mod direct. Prea adesea vedem actorul cugetând. M-am întrebat mereu: „Dar la ce oare s-o fi gândind?” E mult prea complicat. Shakespeare n-a înțeles pe de-a-ntregul ce-a scris. Ceea ce nu înseamnă că e lipsit de sens, desigur, ci că există o pluralitate de sensuri. Când joc monologul lui Hamlet, îmi dau se fiecare dată seama că sunt multe lucruri spuse, multe idei care vin de acolo. E cu neputință să te oprești la o singură idee… Într-o seară pot gândi într-un fel, în altă seară pot gândi altfel. Nimeni nu poate înțelege totul dintr-odată și într-un singur fel.

Ceea ce încerc eu e să construiesc pentru mine însumi o primă structură, o megastructură. Câteodată, nici măcar nu discut despre ea cu cei cu care o lucrez, dar ea există. Această primă megastructură e o construcție arhitecturală, care-mi îngăduie să-mi fac rapid o idee despre ansamblul lucrurului. Nu e nevoie ca publicul să o vadă, ea indică doar felul meu de a ajunge la ceva diferit. Important e cum umplu această structură.

Cred că inițial teatrul trebuie să vorbească despre un singur lucru și abia mai apoi despre altele, dar dacă nu vorbește despre un prim lucru precis, apar mult prea multe complicații. Suprafața trebuie să rămână simplă și accesibilă. Un băiat, un om din junglă pot încerca să intre într-un teatru și să privească.”

(Fragment din volumul „Arta teatrului”, coordonatori Michaela Tonitza-Iordache și George Banu, Editura Nemira, 2004)