Săptămâna trecută, mai exact pe 12 şi 13 aprilie 2011, la Teatrul Thalia din Budapesta, au avut loc două reprezentaţii de gală ale spectacolelor „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” de Tom Stoppard şi „Liliom”, de Molnár Ferenc, puse în scenă de Victor Ioan Frunză, în scenografia realizată de Adriana Grand.
Cele două creaţii nu sunt nici la prima invitaţie în străinătate şi nici la prima participare la un eveniment din afara României. Prima dintre cele două producţii, câştigătoare a Premiului UNITER pentru Cel Mai Bun Spectacol în anul 2010, a fost invitat la două festivaluri de marcă: Esztergom Festival şi Shakespeare Festival Gyula, la care a participat, împreună cu spectacolul „Lear”, regizat de Andrei Şerban. Ambele spectacole create în România au beneficiat de comentarii favorabile în presa locală.
Publicaţia „Magyar Narancs” a tipărit, sub titlul „Shakespeare e al românilor” („Shakespeare a románoké”), un articol apreciativ pe care Csáki Judith l-a dedicat celor două creaţii scenice. În numărul din 30 iulie 2010 al publicaţiei „Élet és Irodalóm”, Koltai Tamás publica şi el un comentariu laudativ: „La final, în viziunea emoţionantă lui Frunză, interpreţii principali se înmormântează pe ei înşişi – moartea e singura certitudine la care visau, în fine, se pot linişti. Iar Ros şi Guil îşi aplaudă propria viaţă şi moarte. «Cala» vaporului, prevăzută cu sertare de morgă – trăiască scenografa Adriana Grand, dacă ea a inventat asta! – este locul unde Victor Frunză imaginează Călătoria cu vaporul – o scenă impecabilă.” Celălalt spectacol, „Liliom”, a participat la Festivalul Teatrul fără Frontiere de la Budapesta şi la Festivalul Teatrelor Maghiare din Diaspora, unde a primit Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol şi două premii pentru interpretare.
Teatrul Thalia, instituţia care a găzduit săptămâna trecută cele două reprezentaţii, este bine cunoscut de oamenii de teatru din Europa, ca şi de publicul budapestan. De-a lungul timpului, i-a oferit acestuia spectacole celebre în întreaga lume. Şi la spectacolele regizorului din România, sala în stil art nouveau, restaurată impecabil, din inima capitalei ungare, cu o capacitate de peste 500 de locuri, a fost arhiplină. Ca să vină marţi şi miercuri la teatru, sute de spectatori au plătit 12 euro pe un bilet. Iar personalităţile nu s-au lăsat aşteptate. Au fost prezenţi, printre alţii, cunoscuţii actori maghiari Béres Ilona şi Hirtling István, alături de vedete ale tinerei generaţii Húszár Zsólt sau dramaturgul Tasnádi István.
Printre oamenii din teatrul maghiar care au creat o atmosferă caldă, cu reacţii „la replică” şi aplauze care au durat minute în şir, s-au numărat Szűcs Miklós (directorul Teatrului Kamara din Budapesta), Wettstein Tibor (directorul Teatrului Madách) şi Horányi Lászlo (directorul Teatrului Esztergom). Nu numai oficialităţile maghiare, inclusiv reprezentanţi al Ministerului Culturii, au venit la spectacole, ci şi cele din România, reprezentate de Brânduşa Armanca, directorul Institutului Cultural Român de la Budapesta. Koltai Tamás, redactor-şef al revistei „Szinház”, s-a alăturat publicului şi apoi artiştilor, la discuţiile din pauză şi mai ales la cele de după căderea cortinei. De fapt, la Budapesta s-a întâmplat şi cu această ocazie ceva ce se întâmplă rar în teatrele bucureştene: aceste discuţii s-au transformat în mici colocvii, desfăşurate într-o atmosferă destinsă, în care participanţii schimbă opinii. Parcă se întrevedea speranţa că o atmosferă normală şi relaxată de teatru e încă posibilă.
Fotografii de Adriana Grand
Print