Amfiteatrul în aer liber este o scenă unică în România, un loc aflat sus, pe Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității.
Teatrul Național „I.L. Caragiale” di București anunță deschiderea stagiunii estivale. Până în septembrie, în acest spațiu ce stă sub semnul diversității organizatorii propun eveimente artistice și culturale într-un program nocturn și variat.
Spectacole de teatru și dans, concerte de jazz, rock sau folk, filme de colecție sau cele mai recente producții cinematografice, întâlniri cu artişti vor putea fi văzute și trăite, în această vară, sub cerul înstelat al Bucureștiului, în Amfiteatrul TNB. Nume consacrate și tineri artiști, spectacole din repertoriul Teatrului Naţional, dar și producții ale teatrelor independente vor desena vara trăită, sus, deasupra Bucureştiului.
Amfiteatrul TNB este un supliment cultural, anunță TNB, recomandat pe perioada primăverii și a verii, în aer liber, indicat împotriva temerii de nori ploioși sau a asteniilor la căldură. De asemenea, se recomandă ca terapie pentru dorul de mare, munte și vacanță. Amfiteatrul ajută în cazul publicului care suferă de surplus de plictiseală la birou pe timpul verii (şi nu numai).
Biletele pentru evenimentele din mai și iunie au fost deja puse în vânzare.