În fiecare an, Teatrul Nottara ne-a obișnuit cu o deschidere fastuoasă a FEST(in)-ului pe Bulevard. Așa cum o sugerează și numele, prima zi ar fi trebuit să înceapă chiar pe bulevardul Magheru prin evenimentul stradal regizat de Mihai Lungeanu. Însă din cauza vremii neplăcute, parada de costume a personalului teatrului, însoțit de muzică și de spectatori a fost amânată pentru sâmbăta viitoare, în speranța că soarele va alunga norii până atunci. Asta nu înseamnă că deschiderea a fost mai puțin fastuoasă, ci că s-a mutat înăuntru, devenind o întâlnire călduroasă, la propriu și la figurat, între conducere, jurii (de specialiști și de spectatori), public și artiști. Din foaier, acțiunea s-a mutat pe scena din Sala „Horia Lovinescu” și a fost preluată cu hotărâre și convingere de ambasadorul acestei ediții de festival, Andreea Marin. Faimoasa prezentatoare de televiziune și-a asumat rolul de moderator în stilu-i binecunoscut, de data asta pe o scenă de teatru, reușind să transforme totul într-un spectacol relaxat, dar cu multe emoții.
Andreea Marin a povestit despre copilăria ei petrecută în capitală, despre vacanțele de vară și despre incursiunile în sălile de teatru, despre întâlnirea cu personaje, cu actori, cu alte lumi. După discursul său, plin de nostalgii, directoarea Teatrului Nottara, Marinela Țepuș, a făcut bilanțul festivalului în numere – roadele muncii tuturor – și a ținut să reamintească de lupta care a fost dusă pentru reîntoarcerea în spațiul de pe bulevardul Magheru. Viceprimarul capitalei, Tomnița Michaela Florescu a fost premiată pentru interesul acordat teatrului. După aproape două ore de discursuri, care mai de care mai entuziaste, festivalul s-a deschis propriu-zis cu spectacolul My Darling Missis Kronky de John Patrick, în regia lui Mihai Țărna, o producție a Teatrului de Revistă Ginta Latină, din Republica Moldova. De la o reprezentație mai mult în stil naturalist, publicul a schimbat rapid registrul și a trecut la „Eterna musica” (creat de Asociația Europeană Franța-România 1989 Mnemosyne), un spectacol în care iubirea s-a (re)descoperit prin dans și printr-un melanj interesant format din texte din musicaluri celebre și hit-uri în vogă.
Din lumea copilăriei, pe insula lui Robinson
La fel de târziu în noapte s-a sfârșit și ziua de duminică care a început cu cele două reprezentații ale spectacolului Fetița soldat, un one-woman show în regia Silviei Roman, cu două tinere actrițe, Silvana Mihai și Cristina Juncu. Povestea Mihaelei Michailov a readus în atenția spectatorilor magia și inocența copilăriei, nu ca pe o amintire dospită în străfundul memoriei, ci ca pe o forță a rezistenței în fața realității necruțătoare care fură de lângă noi cei mai dragi oameni.
Jurnalul lui Robinson Crusoe, după Insula de Gellu Naum, a introdus spectatorii într-o feerie muzicală în stilul inconfundabil al Adei Milea și al regizorului Mihai Măniuțiu care se îndreaptă frecvent spre zona aceasta de spectacol, în ultima vreme. Prin adâncurile mării se perindă o trupă rock, cu blugi rupți și haine de piele, în pași de dans și în ritm de muzică, iar versurile melodiilor au stârnit și râsul adulților, nu numai al copiilor. Între aceste două reprezentații, s-a strecut un alt spectacol, de data asta un clasic, din categoria „Bulevardul comediei” – Tartuffe de Molière, o producție a Teatrului de Dramă și de Păpuși din Vrața, Bulgaria.
Tot duminică seara s-a deschis la Sala „George Constantin” și secțiunea competitivă, care a inclus și prezentarea juriului de specialitate format din Emil Boroghină, Doina Modola, Doru Mareș, Claudiu Groza și Pompilius Onofrei. Merită menționat faptul că FEST(in) pe Bulevard este poate unul dintre puținele festivaluri de o asemenea anvergură care impune și un juriu format din spectatori, din acei oameni care nu au decât experiența pasiunii pentru teatru, pură și netrucată.
Seara s-a încheiat cu Somnambulism de Iaroslava Pulinovici, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, un spectacol care interoghează valorile familiei, ale iubirii, ale fericirii, dar și vârsta adolescenței. Ce se întâmplă cu minciunile pe care le spunem la nesfârșit și ce facem atunci când temelia de iluzii se surpă într-o fracțiune de secundă, dând naștere haosului și disperării?
(Text preluat din ziarul FEST(in) pe Bulevard)
Print