În ajun de Crăciun, pe 23 decembrie, regizorul Andrei Șerban va fi prezent la București, la o întâlnire deschisă cu publicul, unde va vorbi despre „forța muzicii în viață, operă și teatru”. În cadrul evenimentului care se va desfăşura la Librăria Humanitas Cișmigiu, de la ora 18.30, va avea loc lansarea albumului bilingv „Regia de operă. Gânduri și imagini”, cu fotografii de Mihaela Marin, invitat special, și text de Andrei Șerban.
Apărută recent la Editura Nemira, lucrarea pune sub lupă, prin intermediul imaginilor surprinse de Mihaela Marin şi, de asemenea, prin textele scrise special de Andrei Şerban, şase spectacole de operă regizate de cunoscutul artist român la instituţii prestigoase, printre care Opera de Stat de la Viena sau Opera din Paris: „Hovanscina”, „Lucia di Lammermoor”, „Italianca în Alger”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Troienele”, „Indiile galante”. Aşadar, până la întâlnirea cu cei doi artişti, şase gânduri ale regizorului Andrei Şerban şi şase imagini surprinse de fotografa Mihaela Marin în cele şase spectacole
Imagine din spectacolul “Hovanscina”
1.„Din perspectiva spectatorului, dacă în teatru, în general, rolul regizorului e clar înţeles, în operă situaţia e mai confuză. Sunt întrebat adesea, la o discuţie organizată cu publicul sau la un cocktail după o premieră: Care e contribuţia dvs., domnule Şerban? Întrebarea poate exprima o curiozitate reală şi naivă. În rândul pasionaţilor de operă reacţiile sunt mai complexe. Ei sunt apărătorii marii tradiţii a operei, legată de belcanto. Respingând ideea că personajele sunt vii şi că relaţiie dintre ele trebuie să fie directe, umane, să reflecte complexitatea vieţii, ei văd în regizor un intrus care deranjează ascultarea vocilor frumoase. Eu, dimpotrivă, cred în lucrul la fel de minuţios în operă ca acela cu actorii în teatru, căci relaţiile dintre personaje nu se nasc spontan, oricât de frumoase ar fi sunetele emise de solişti. E amuzant faptul că, uneori, nici cântăreţii nu recunosc contribuţia regiei. O soprană cunoscută la Metropolitan şi la Opera din Paris a declarat într-un interviu că îmi mulţumeşte pentru ‹libertatea pe care i-am acordat-o să facă pe scenă ce vrea ea›. Am fost uimit, pentru că în opera de Verdi pe care o regizasem îi cerusem nu doar intenţii generale în relaţie cu partenerii de joc, ci detalii extrem de precise, mişcări ale trupului şi ale braţelor intim legate de muzică, pe care ea le executase!”
Imagine din spectacolul “Italianca în Alger”
2.„(…) opera povesteşte despre oameni, despre dramele lor, la fel ca teatrul, doar că la operă percepţia subtilă a emoţiilor e intermediată de muzică. Parte din munca regizorului este să ajute descoperirea, aducerea la lumină, împreună cu actorii-cântăreţi, a unei viziuni proaspete a gamelor atât de complexe de emoţii umane, mult mai importantă decât aceea de a decide pe unde intră în scenă soliştii şi corul! Cu siguranţă, regia nu înseamnă controlul circulaţiei, deşi se ocupă şi cu organizarea mişcării unor mase uriaşe, în unele opere! Când muzica mă inspiră, încep să văd imagini, îmi apar spontan personaje vii, fiinţe contradictorii şi complexe, între care intuiesc acţiuni posibile şi astfel îi ajut pe cântăreţi să transmită emoţii şi stări psihologice suprinzătoare. Atunci, opera intră direct în subiect, care e viaţa însăşi. Şi asta ar trebui să ne implice şi să ne intereseze pe toţi, indifferent de vârstă, fie că suntem sau nu melomani.”
Imagini din spectacolul “Indiile galante”
3.„Pentru noi toţi să trăim doar cu grija zilei de mâine nu e destul. Avem nevoie de transcendenţă, de speranţă, de iluzia de libertate. Muzica şi teatrul ne permit să călătorim spre alte lumi, să ne ridicăm deasupra imediatului, să evadăm din trivialitatea zilnică, o senzaţie mai intensă a frumosului şi o apreciere a miracolului de a exista acum şi aici. Muzica are capacitatea să ne relaxeze tensiunile şi inhibiţiile şi ne ajută că comunicăm unii cu alţii. Cât timp dragostea, moartea, bucuria şi suferinţa fac parte din experienţa vieţii, cât timp oamenii vor să asculte şi să vadă drame adevărate povestite prin intermediul muzicii, opera are un viitor. Simt nevoia să fiu optimist.
Imagine din spectacolul “Lucia di Lammermoor”
4.„Poate din toate spectacolele mele de operă, Lucia… a fost cel mai controversat. Unii comentatori au comparat cu ceea ce i s-a întâmplat lui Patrice Chéreau când a montat Tetralogia lui Wagner la Bayreuth. La fel ca el, am fost huiduit energic la premieră (deşi erau mulţi care strigau din răsputeri bravo, gata să sară şi la bătaie pentru a apăra producţia). Evoluţia oricărei montări care o rupe cu tradiţia e menită să înfrunte tot felul de furtuni. Spectatorii ‹specialişti› de operă sunt în majoritate destul de conservatori, căci admiră tradiţia şi acceptă doar ceea ce e cunoscut sau, mai bine zis, ce vor ei să recunoască, refuzând din principiu orice e diferit. Poţi să-i surprinzi, dar surpriza trebuie să fie una relativă şi le trebuie mult timp să se obişnuiască apoi cu ea. Pe drept cuvânt spunea Nietzsche că ‹alegem din obişnuinţă şi din comoditate să ne placă doar ceva cu care suntem familiari›. Nu suntem liberi, dar suntem comozi.”
Imagine din spectacolul “Povestirile lui Hoffmann”
5.„Ca regizor, nu poţi rămâne neutru, e obligatoriu să ai un punct de vedere, o atitudine. Când m-am hotărât să devin regizor, a trebuit să lupt multă vreme cu nevoia pe care o simţeam din copilărie de a fi pe placul altora, de a fi acceptat de toată lumea. Nu mi-a fost uşor să înving această tendinţă, care în viaţă e bine-venită, căci e bine să fim acceptaţi şi să-i acceptăm pe semenii noştri, dar în artă e periculos, căci să fii bine crescut, politicos şi pe placul tuturor e drumul cel mai sigur spre mediocritate. De aceea, de câte ori se spune că sunt controversat şi că nu pot să fiu unanim acceptat mi se pare un imens compliment.”
Imagine din spectacolul “Troienele”
6.„Soluţia în operă stă în colaborare, la fel ca în teatru. Nu am fost niciodată adeptul atitudinii despotice. Dictatura, fie ea a dirijorului (stilul despotic contra regiei gen Riccardo Muti: solişti la rampă privind dirijorul), a cântăreţilor superstaruri, care fac din capriciu orice vor ei, uneori chiar contra oricărei logici (de la marele Pavarotti la unica Angela Gheorghiu), sau a regizorului (avangardistul tiranic de tip german), o astfel de atitudine nu aduce nimic bun. Cât de benefică a fost, în schimb, întâlnirea dintre Maria Callas şi Luchino Visconti! Ce contrastant e acest exemplu cu ce are loc pe scenele lumii azi!”
Nu am sa ma opresc niciodata din a-l considera pe Andrei Serban-regizorul erou.Acela care cu o modestie devastanta(se vede ca generatia aceea de aur de la IATC din 1968 a primit acest dar divin al modestiei ca forta interioara)considera ca regizorul de teatru are sarcina restabilirii ordinii intr-o lume a dezordinii.Si pentru ca dezordinea am creat-o noi umanii, este foarte greu sa acceptam ca cineva sa vina sa ne fixeze si sa ne dezbrace pe scena de toate defectele noastre.De aceea sunt unii care il accepta pe regizor imediat, iar altii care dau cu pietre in el.Regizorul controversat dar constient ca el insusi poate schimba neordinea si hazardul lucrurilor, priveste totul ca un compliment pentru arta sa.
Mi-a placut mult in acest articol una din definitiile pe care A.Serban le da teatrului:arta transcedentala,idee de speranta si iluzie de libertate.
Este pentru mine un pic mai clara si descrierea rolului unui regizor teatral in contextul unui spectacol de opera,lucru care imi era doar o intuitie si o senzatie.
Este subliniat menirea regizorului teatral de a stabili centrul de atentie al personajului:personaj sanguin,derutat,timid,ecc-tot ceea ce personajul poseda ca caracter.
Nu cunosc intalnirea benefica la care se refera A Serban dintre Callas si Luchino Visconti(poate cineva in viitor in revista Yorick ne-o poate descrie)dar am citit despre intalnirile in opera dintre Giorgio Strehler si diversi protagonisti ai operei,printre care Riccardo Muti.Eu personal in ceea ce am vazut ca pregatire pentru punerea in scena o unei opere cu R.Mutti nu sunt de acord in a-l considera despotic.Este doar un mod de a impartasi impreuna cu orchesta o experienta si o cultura muzicala enorma.De la acesti oameni vom avea mereu ceva de invatat,profesionisti fiind sau simpli muritori.