Se deschid înscrierile de toamnă la Şcoala de dramaturgie şi scenaristică „Scrie despre tine” – un proiect nou în peisajul bucureştean, care s-a lansat în iunie 2017 pe Căderea Bastiliei 56-58. „Scrie despre tine” este prima școală de dramaturgie şi scenaristică dedicată celor care vor să îşi povestească realitatea, indiferent de experienţa anterioară în domeniu.
Între 4 şi 15 noiembrie, trainerii şcolii aşteaptă să îi cunoască pe toţi cei care vor să îşi spună poveştile. „Dacă vrei ca poveştile tale să ajungă la alţi oameni sub forma unor piese de teatru sau scenarii de film, dacă te interesează poveştile oamenilor din oraşul în care trăieşti, dacă crezi că prin artă putem învăţa mai multe despre lumea din jur, vino să ne cunoaştem”, îi invită organizatorii pe toți doritorii.
Atelierele vor fi deschise pe 4,9, 11 si 15 noiembrie la noul sediu „Scrie despre tine” pe Căderea Bastiliei 56-58. Înscrieri pentru atelierele deschise la scriedespretine@gmail.com. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Şcoala de dramaturgie şi scenaristică „Scrie despre tine” este un proiect care îşi propune să dezvolte împreună cu participanţii instrumentele necesare pentru a scrie piese de teatru şi scenarii pentru film inspirate din poveşti reale. Fragmente din textele dezvoltate în atelier vor fi prezentate în spectacole lectură în vara 2018 în spaţiile partenere. „Şcoala Scrie despre tine” este o continuare a iniţiativei începute în 2010 de regizoarea Vera Ion şi actorul Sorin Poamă prin proiectul independent „Scrie despre tine”.