Se lansează compania „Trilic”

Începând de pe 31 ianuarie, o nouă companie independentă numită „Trilic” lansează o serie de spectacole de teatru şi de evenimente artistice care vor avea loc în clubul Cool Cat.

Primul spectacol programat este „Omul cu flori de mac crescânde din mână de trecători”, interpretat de Ciprian Isidor, după un text de Daniil Eldar. Reprezentaţia va avea loc marţi, 31 ianuarie, la ora 20.00, în clubul Cool Cat din Bucureşti, strada Sborului nr.2. După spectacol, va avea loc concertul formaţiei Fierbinţeanu.

Seria de spectacole va continua cu „Monoloagele vecinului”, cu/de Laurenţiu Bănescu, „Măscăriciul”, cu/de Victor Drăgan, „Floarea de turn”, după un text de Sean McLoughlin.

Compania „Trilic” promovează teatrul contemporan independent şi a fost înfiinţată la începutul anului 2012 de Liana Iovu (director artistic), Diana Bogdan (coordonator artistic) şi Ciprian Isidor (coordonator artistic).

 

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.