Selecţia FNT, pro sau contra…

Săptămâna trecută, UNITER a făcut publică lista spectacolelor selecţionate pentru ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru, care se va desfăşura în toamnă, de pe 28 octombrie până pe 6 noiembrie. În ultimii ani, publicarea listei cu selecţia FNT a fost mai mereu prilej de discuţii şi de dispute, atât în rândul criticilor, cât şi în cel al creatorilor. Iar ideea de selecţioner unic pe o perioadă de trei ani a fost îndelung criticată. Motiv pentru care în acest an s-a renunţat… nu la ideea de selecţioner unic, ci doar la perioadă, Alice Georgescu fiind aleasă director artistic şi selecţioner unic numai pentru 2011. Că s-a schimbat ceva esenţial în felul în care au fost făcute alegerile şi că lista propune o imagine coerentă asupra peisajului teatral actual este vizibil cu ochiul liber. Atle bordeie, alte obiceie…

În primul rând, Alice Georgescu aşază ediţia din acest an sub semnul lui Cehov – întrucât în 2010 s-au aniversat 150 de ani de la naşterea dramaturgului – şi alege drept motto al festivalului un citat ce-i aparţine „Omul, acest animal ciudat…” Ironică, duios ironică, uşor cinică sau pur şi simplu o constatare după o viaţă în care medicina şi teatrul şi-au disputat întâietatea, sintagma lui Cehov pare, de asemenea, cu duioasă ironie sau cu cinism cald aleasă de Alice Georgescu, şi răsunând în ecouri aproape caragialiene: „Zi-le oameni şi dă-le pace!”… Aşadar, la umbra sau sub umbrela cuvintelor lui Cehov, ar avea loc oricând şi oricum întreg teatrul – românesc sau de aiurea – poate mai mult ca oricând acum, când a fi „ciudat” a devenit aproape o formă de normalitate şi invers.

Noutatea acestei ediţii constă în secţiunea „Focus” dedicată personalităţii lui Andrei Şerban – „Cehoviziuni” – în cadrul căreia sunt prezente patru dintre spectacolele lui după sau inspirate de Cehov: „Ivanov”, „Trei surori”, „Unchiul Vanea” şi „Strigăte şi şoapte”.

Apoi, aşa-numita secţiune „Romanian Showcase” din anii trecuţi a devenit – deşi respectă (cu totul alte) criterii de selecţie – „Spectacole tematice”, în care sunt incluse producţiile considerate reprezentative din ultima stagiune. Numele regizorilor sunt dintre cele mai cunoscute, Laszlo Bocsardi cu două montări, Victor Ioan Frunză tot cu două montări, Silviu Purcărete, Radu Penciulescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Radu Afrim sau Yuryi Kordonskyi sunt doar câţiva dintre cei prezenţi. Şi, dincolo de eventualele discuţii asupra spectacolelor alese, dincolo de opinii personale şi de gusturi, selecţia deschide o perspectivă reală asupra fenomenului teatral românesc al acestui moment. În primul rând pentru că evită, evident, monotonia, atât în ceea ce priveşte stilul, cât şi tipul de text ales, de la Shakespeare sau Dostoievski la Camus, Eugen Ionescu sau Caragiale.

Celelalte trei secţiuni „Teatrul de mâine”, „În prim-plan actorul” şi „Dans în teatru” propun de asemenea o imagine asupra tendinţelor actuale din peisajul teatral, în principiu fără să facă rabat de la calitate şi justificat până la capăt de motto-ul „Omul, acest animal ciudat…”

Sigur că pe o listă personală ar mai încăpea, poate, câteva producţii – să spunem doar „Ispita Cioran” de la Teatrul Naţional din Sibiu, fie şi pentru inedit, căci se joacă în tramvai în drum spre Răşinari – dar, dincolo de asta, selecţia din acest an reuşeşte un inteligent echilibru între ce îmi sau ne place şi ce are valoare (căci între ele nu se pune întotdeauna semnul egal) şi între ceea ce are valoare şi ceea ce arată anumite tendinţe…

Selecţie FNT 2011

Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni

Ivanov de A.P. Cehov, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti

Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Trei surori de A.P. Cehov, Teatrul Naţional Budapesta (invitat din străinătate)

Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Teatrul Maghiar de Stat Cluj 

Spectacole tematice

Caligula de Albert Camus, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, regia: László Bocsárdi

Cântăreaţa cheală şi Lecţia de Eugène Ionesco, Teatrul de Comedie Bucureşti, regia: Victor Ioan Frunză

D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, regia: Silviu Purcărete

Despre iubire la om, după A.P. Cehov, Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” Braşov, regia: Alexandru Dabija

Furtuna de William Shakespeare, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti, regia: Victor Ioan Frunză

Galaxia Švejk, după Jaroslav Hašek, Teatrul Ţăndărică Bucureşti, regia: Alexander Hausvater

Îngropaţi-mă pe după plintă, după Pavel Sanaev, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti, dramatizarea şi regia: Yuri Kordonsky

Însemnările unui necunoscut, după F.M. Dostoievski, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti, regia: Alexandru Darie

Leonce şi Lena de Georg Büchner, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, regia: Gábor Tompa

Macbeth (un studiu) de William Shakespeare, Teatrul Naţional Bucureşti (Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”), regia: Radu Penciulescu

Mai întâi te naşti de Line Knutzon, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, regia: Radu Afrim

Metoda, după Metoda Grönholm de Jordi Galcerán, Teatrul „C.I. Nottara” Bucureşti, regia: Theodor Cristian Popescu

Mountainbikers de Volker Schmidt, Teatrul German de Stat Timişoara, regia: Radu Alexandru Nica

Neguţătorul din Veneţia de William Shakespeare, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, regia: László Bocsárdi

Platonov de A.P. Cehov, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania „Tompa Miklós”, regia: Zsolt Harsányi

Dans în teatru

Crazy stories in the city, Teatrul Foarte Mic Bucureşti, un spectacol de Arcadie Rusu

Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare, Teatrul Metropolis Bucureşti, regia: Alexandru Tocilescu

Othello şi prea iubita lui Desdemona, după William Shakespeare, Teatrul de Mişcare Stúdió M Sfântu Gheorghe, regia: Mihai Măniuţiu

Yerma de Federico Garcia Lorca, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, regia: László Béres

Teatrul de mâine

9 grade la Paris, Teatrul Act Bucureşti, un spectacol de Peter Kerek

Blifat de Gabriel Pintilei, Teatrul Odeon Bucureşti, regia: Alexandru Mihail

Purificare de Petr Zelenka, Teatrul Naţional Bucureşti, regia: Alexandru Mâzgăreanu

TV for dummies de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, regia: Ioana Păun

În prim-plan, actorul

Absolut!, după Ion Creangă, Teatrul Act Bucureşti

Emigranţii de Slawomir Mrožek, Club La Scena Bucureşti

Felii de Lia Bugnar, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Print

Un Comentariu

  1. spiru haret 04/07/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.