În ultima lună a fost agitație mare înspre zona culturală autohtonă. Și nu tocmai în plan artistic. Cețuri multe, dispute, reacții și contrareacții, atacuri și contratacuri – parte la lumina zilei, parte mai puțin. S-a schimbat ministrul Culturii, pe sistemul Agamiță Dandanache… Guvernul e dat în judecată de artiști pentru că a comasat instituții de spectacol. Și, așa cum pronosticam cu ceva vreme în urmă, dacă s-a putut o dată, se poate și a doua oară: a venit rândul muzeelor, MȚR și Muzeul Satului. La pachet, doi în unu! Sistemul e superprofitabil. Putem face o listă de propuneri cu ce teatre s-ar potrivi în sistemul 2 în 1, ca șamponul cu balsam. Ce ziceți de un Bulandra la pachet Nottara? Sau Comedia la pachet cu Teatrul Mic? La urma urmei, tot actori sunt, tot spectacole fac, de ce n-ar putea funcționa împreună? Aberația asta cu „specificul” nu mai ține în epoca globalizării. E vetustă. Și noi suntem cu noul, nu? E doar o chestiune de timp. Întâi să se obișnuiască poporul cu ideea că se poate și așa… Și, de fapt, se poate orice. Realitatea o dovedește.
Iar în această realitate în fiecare zi mai puțin propice cuturii – cu cât mai clamată este grija pentru soarta culturii a guvernanților care, altminteri, nu uită să se împăuneze cu merite ori de câte ori au prilejul, la câte-un festival… că altfel eu n-am avut norocul să mă ciocnesc de vreunul dintre ei prin sălile de spectacol –, în această realitate, deci, nu prea e loc pentru vreun pic de risc sau pentru puțină nebunie. Da, se încheie un an teatral să-i spunem echilibrat. Dar un an teatral în mare parte previzibil. N-au fost surprize majore în 2013. Există poate o doză prea mare de „cumințenie” în teatrul românesc. Și e valabil și pentru directorii de teatre, și pentru regizori. Primii n-au curaj să parieze pe ceva nou și preferă numele cunoscute – fondurile insuficiente sunt o scuză destul de bună. Iar regizorii – există și excepții, desigur – rămân tot în zona de siguranță. În ce privește zona privată, numită teatru independent, pârghiile de siguranță sunt chiar mai bine strânse în cele mai multe cazuri, pentru că acolo ziua de mâine depinde de vânzările de bilete din seara asta… De aceea, comercialul se strecoară uneori pe nesimțite, alteori fără mănuși și cosmetizări, când ți-e lumea mai dragă.
Iar semne bune anul nou nu prea are… pentru că agitația e și mai mare pe „scena” socio-politică autohtonă – ca să folosesc un termen la modă, pe nedrept împrumutat din teatru și în condițiile actuale aproape jignitor. Iar lucrurile nu par să se potolească nici înainte de Crăciun. Doar amorțesc puțin, cât să își facă loc știrile și imaginile deja tradiționale cu „partea umană” a celor de la putere, care, nu-i așa?, sunt și ei oameni, mănâncă și ei cârnați și caltaboș și pot și ei să fie mai buni…, cum frumos răsună prin mall-uri un vers dintr-un „colind” modern, „de Crăciun să fim mai buni”. Numai de Crăciun, e logic, că-n restul anului suntem ocupați!
Print