Sezonul românilor la New Diorama Theatre, Londra

La sfârşitul lunii aprilie a început în capitala Marii Britanii, mai exact la New Diorama Theatre, un teatru mic, cu o sală având mai puţin de 100 de locuri, o serie de evenimente dedicate tinerei generaţii de dramaturgi şi oameni de teatru din România.

Programul “The Romanian Season”, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, este în derulare până la 21 mai şi cuprinde reprezentaţii ale unor spectacole după texte semnate de tineri dramaturgi români sau puse în scenă de regizori promiţători, precum şi spectacole-lectură sau dezbatere pe teme legate de teatrul prezentului dintr-o ţară ex-comunistă ai cărei artişti încep să iasă din ce în ce mai des în lume. Evenimentul i se datorează curajoasei asociaţii de arte performative Firehouse Creative Productions, interesată şi de mişcările artistice din Europa de Est şi de colaborarea cu artişti din acest spaţiu cultural.

“Elevator”, cap de afiş

Potrivit organizatorilor, acest sezon al românilor la teatrul londonez stă sub semnul lumii explorate în “Elevator”, scriere cu care Gabriel Pintilei a câştigat în 2007 Premiul pentru cea mai bună piesă a anului la Festivalul de Dramaturgie Românească. Spectacolul este semnat de regizoarea Rachel Parish şi are o coloană sonoră alcătuită din muzică original de Joe Hastings. Se va juca până la 22 mai. Pe 13 va avea loc o seară de gală, la care va participa şi Gabriel Pintilei.

Spectacole şi spectacole-lectură

În afară de “Elevator”, amatorii de teatru contemporan est-european aflaţi la Londra, mai pot vedea spectacole montate după piese de Lia Bugnar. “Bones for Prince” (titlul orginal al piesei, destul de cunoscute în mediile underground bucureştene este “Oase pentru Otto”) se va juca într-o variantă scenică realizată de tânărul regizor român Cristian Hogaş, care nu este la prima sa montare la Londra. Din distribuţie fac parte Andreea Păduraru (România) şi Alice Fernbank (Marea Britanie) “Complexul România”, de Mihaela Michailov (în regia Natashei Nixon), “The Sunshine Play”, de Peca Ştefan, în regia semnată de Peter Stickney (care, potrivit programului, a avut loc sâmbătă) sunt celelalte două piese participante, semnate de tineri dramaturgi din România care au beneficiată de rezidenţe Royal Court International. Programul cuprinde şi un experiment din cele care nu au loc mai deloc în ţara de provenienţă a artiştilor: o lectură regizată din cel mai recent roman al Mariei Manolescu, “Like Drops of Blood on the Elevator Floor”, regizată de Sophie Motley. Aceeaşi Maria Manolescu este autoarea piesei “Love Thyself”, participant la acest “Romanian Season”, într-un spectacol-lectură coordonat de Nathan Curry.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.