Sibiu Fringe Festival, în paralel cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

afis 2015În perioada 15-21 iunie, la Sibiu, în paralel cu Festivalul Internațional de Teatru – FITS, se desfășoară o nouă ediție a Sibiu Fringe Festival.

Luna iunie sau luna dedicată artelor spectacolului deschide la Sibiu seria evenimentelor organizate de artişti independenţi sub egida ,,Curajului”. De ce tema este,,curajul” ? „Pentru că Sibiul devine un oraş al tinerilor dornici de a se afirma şi de a-şi urma visele”, se arată într-un comunicat de presă.

La Edinburgh, opt trupe de teatru independent în anul 1947 au cerut sa joace în cadrul festivalului de teatru de acolo și au fost refuzați. Și-au propus să joace cu orice preț în acea perioadă a festivalului numai că nu au primit aprobările necesare privind spațiile de spectacol. Au început să joace pe marginea orașului și si-au spus FRINGE – margine, își explică organizatorii inițiativa de a realiza acest eveniment în paralel cu FITS.

În 2009, după un turneu la Edinburgh, echipa festivalului de la Sibiu a hotărât să organizeze şi în România un asemenea eveniment.

„Iată că în 2015 la Sibiu organizăm FRINGE ca o margine a unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din România. Programul pe care Sibiu Fringe îl propune vine ca să întregească oferta culturală a Sibiului. Dacă la Edinburgh în august sunt 5 festivaluri în aceeaşi perioadă atrăgând peste 2 milioane de turişti de ce nu s-ar concentra oferta culturală şi la Sibiu în luna iunie pentru a atrage milioane de turişti”, a spus Cătălin Grigoraş, președinte Sibiu Fringe Festival.

Festivalul îşi propune să aducă la Sibiu în perioada 15 – 21 iunie spectacole de teatru exclusiv din zona indepedentă. Sunt programate ateliere de lucru, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea fenomenului fringe precum şi expoziţii.

O expoziţie în aer liber „behind scene”, cu personaje în mărime naturală din latex, figurine latex şi efecte speciale folosite în industria cinematografică, va fi deschisă în această perioadă. Expoziţia este semnată de Ioana Angelescu şi Cristi Crestincov. Cei doi au mai fost în Sibiu cu o expoziţie în urmă cu doi ani, iar Ioana Angelescu a mai lucrat la Sibiu cu diferite ocazii, una dintre ele fiind colaborarea la megaproiectul „Faust”.

Anul acesta există în premieră şi o secţiune dedicată copiilor, aşa că în primele zile ale festivalului cei mici sunt aşteptaţi să vadă „Iedul cu trei capre” şi „Dogarul cel Isteţ”, ambele, producţii ale Companiei de Teatru BECOME. O altă noutate a festivalului este secţiunea de Teatru în Curte unde se va juca „Cine sapă groapa”, în regia lui Victor Ţăpeanu, în Curtea Centrului de Tineret din str Nicolae Teclu nr 41.

„Pentru noi e deja o tradiție – cum se apropie vara începem să ne pregătim de Fringe. Cred că este foarte important faptul că acest festival există și că de la an la an crește. E important pentru spectatori – care trebuie să vadă un alt tip de teatru decât cel pe care îl produc teatrele de stat, dar e important și pentru actorii, regizorii și dramaturgii care activează pe scena independentă. Anul ăsta bate un vânt de solidarizare în teatrul independent și Sibiu Fringe este unul din locurile unde oamenii se pot întâlni, pot vedea cine ce mai produce și pot sta de vorbă”, a spus Rucsandra Pop, dramaturg Creative Head Hydra Society.

La secţiunea „Teatru în pădure” se pregătesc două zile de spectacole pentru cei mici în Muzeul Satului.

Biletele au fost deja puse în vânzare pe tomtix.ro şi pe sbfringe.ro, unde se găseşte şi programul festivalului. Preţul unui bilet la oricare dintre spectacole este de 15 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 5 lei.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.