SPAM-ul, sub lupă la FEST-FDR

Teatrul Naţional din Timişoara lansează a XXIV-a ediţie a celui mai important festival dedicat dramaturgiei româneşti, plasate în context european. Festivalul European al Spectacolului Timişoara–Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST–FDR) va avea loc între 11 şi 19 mai 2019.

Dedicat, prin tradiția sa de aproape patru decenii, evoluției spectacolului de teatru românesc, FEST–FDR va duce mai departe, și în acest an, direcțiile care au făcut din acest festival un eveniment teatral de anvergură europeană. Parte a unei formule duale deja consacrate, modulul FDR va panorama și în 2019 cele mai reprezentative producții de teatru pe text românesc (sau pornind de la un scenariu bazat pe un text românesc). La rândul său, modulul FEST, ce își propune să arate publicului timișorean producții teatrale europene inovatoare, având și o importantă componentă de spectacole în aer liber, va consolida statutul festivalului organizat de Naționalul timișorean, recunoscut ca emblemă a diversității, a dialogului între forme de artă a spectacolului și între culturi, a creativității și a întâlnirilor pozitive. În acest an, modulul internațional al FEST–FDR 2019 se va plasa sub egida Sezonului România-Franța, incluzând în program o importantă selecție de spectacole produse de companii franceze.

Cele nouă zile de spectacol vor fi, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul între diversele forme de spectacol (dans, teatru, artă vizuală sau muzică) și vor aduce împreună oameni și idei prin numeroasele evenimente conexe ale Festivalului.

Tema pentru cea de a XXIV-a ediții a FEST-FDR este SPAM. Ideea de SPAM este cercetată astfel cu mijloacele artelor scenice, plecând de la faptul că, în acest moment, a devenit o componentă din ce în ce mai prezentă a vieții. Ca urmare, FEST-FDR 2019 propune un caleidoscop teatral al perspectivelor, fie ele drumuri deschise sau cu acces interzis, având conștiința faptului că răspunsurile vor fi întotdeauna individuale, anunță organizatorii.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.