Teatrul Ion Creangă a dat start înscrierilor pentru cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, care va avea loc în perioada 3 – 10 octombrie.
Reunind pe durata celor 8 zile de desfăşurare un program variat de evenimente pentru cei mai mici dintre spectatori, dar și pentru publicul adult, Festivalul încurajează teatrele și companiile profesioniste de spectacole – atât din țară, cât și din străinătate – să participe cu producţii de teatru dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuşi etc.
Teatrele interesate de înscrierea la Festival pot trimite formularul de aplicaţie, descărcat de pe www.fitc.ro, însoţit de link-ul cu înregistrarea integrală a spectacolului, fotografiile şi fişa tehnică, nu mai târziu de 19 aprilie 2015 la adresa de e-mail festival@teatrulioncreanga.ro. Înregistrările pe suport fizic (DVD) se vor expedia pe adresa sediului administrativ al Teatrului Ion Creangă – Str. General Constantin Budişteanu, nr. 24, sector 1, București.
În urma vizionării înregistrării spectacolelor și îndeplinirii condițiilor solicitate, Consiliul Artistic al Festivalului va stabili spectacolele care vor participa la cea de a XI-a ediție a Festivalului, în cadrul celor 2 secțiuni competiționale: Spectacole pentru 1-6 ani, respectiv pentru 6 – 12 ani. Rezultatele etapei de selecţie vor fi comunicate pe data de 1 mai 2015.