Studenţii de la actorie Sibiu, premiaţi în Croaţia

Studenţii de la Actorie din anul I al Facultăţii de Litere şi Arte, Catedra de Artă Teatrală au participat la sfârşitul săptămânii trecute la cea de-a patra ediţie a Festivalului de Teatru Academic de la Dakovo, Croaţia. Pentru prima dată în istoria festivalului, organizatorii au acordat premii trupelor participante, iar premiul pentru cea mai bună prezentare a fost înmânat studenţilor sibieni, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În cadrul ediţiei din acest an, studenţii sibieni au prezenta spectacolul „Variaţiuni inocente”, o adaptare după romanele lui Mircea Cărtărescu. Spectacolul sibienilor a fost prezentat sâmbătă, 26 martie şi reuneşte studenţii clasei lectorului univ. dr. Anca Bradu, asist. univ. dr. Diana Fufezan: Bogdan Bărbuşi, Paul Bondane, Andreea Chiriţescu, Victoria Costovici, Angela Lisa, Carmen Pîntece, Alexandru Popescu, Călin Roajdă, Ioan Savu, Adrian Strâmtu, Iulia Szabo, Maria Tomoiagă.

Festivalul de Teatru Academic de la Dakovo este organizat de Academia de Arte din Osijek, iar participarea studenţilor sibieni a fost susţinută de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. La ediţia din acest an a festivalului au participat studenţi din Békéscsaba (Ungaria), Cluj Napoca (România), Dakovo (Croaţia),  Leeds (Marea Britanie), Linz (Austria), Novi Sad (Serbia), Sarajevo (Bosnia şi Herzegovina), Sibiu (România) şi Zagreb (Croaţia).

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.