Succes românesc la Barbican Center

După turneele extraordinare pe care teatrul românesc le-a avut pe scenele londoneze cu spectacolele lui Silviu Purcărete, „Danaidele” şi „Phaedra”, în anii în care Naţionalul craiovean era condus de Emil Boroghină, la mai mult de un deceniu, un spectacol românesc s-a jucat timp de zece zile, de pe 9 până pe 19 noiembrie, la Barbican Center.

Cea mai mare instituţie dedicată artelor spectacolului din capitala Marii Britanii a invitat, la iniţiativa Institutului Cultural Român de la Londra, montarea lui Vlad Massaci, „Aniversarea” de la Teatrul Nottara din Bucureşti, într-un turneu ce şi-a propus o reîmprietenire a scenei londoneze cu teatrul din România.

De ce „Aniversarea”, după atâţia ani? Şi de ce un spectacol care, deşi bine primit în ţară la momentul premierei şi nominalizat la mai multe categorii la premiile UNITER, nu a reprezentat, totuşi, o revelaţie în teatrul românesc, spre deosebire de fenomenele de la Craiova, care în anii de după Revoluţie uimeau lumea întreagă?

Spectacolul Teatrului Nottara, unul dintre cele mai bune pe care le-a produs instituţia în ultimii destul de mulţi ani…, are la bază scenariul filmului „Festen”, premiat şi în mare vogă la sfârşitul anilor ’90, semnat de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov. Textul se doreşte o tragedie modernă, cu vini ascunse ani întregi şi care sunt scoase la lumină brusc, în timpul mesei aniversare. Contextul literar ar fi cam aşa. Familia se reuneşte pentru a sărbători cei 60 de ani ai lui Helge. Cei doi fii, Christian şi Michael, şi fiica Helene se întorc acasă. Cealaltă fiică, Linda, a murit, dar spiritul ei e materializat în prezenţă scenică. După ani întregi, Christian va rupe tăcerea, dezvăluind că Helge, tatăl lui, îi viola pe el şi pe Linda când erau copii, iar mama lor ştia…

Bine cunoscută la Londra, partitura a fost unul dintre principalele motive pentru care spectacolul de la Bucureşti a fost ales pentru scena de la Barbican. Iar felul cum Vlad Massaci a ales să pună în scenă textul, într-un stil realist, ce lasă actorul să se dezvăluie, a fost un alt motiv, la fel de important, care a recomandat montarea pentru scena londoneză unde acest gen de teatru este gustat şi agreat la ora actuală. Lucru dovedit şi de cronicile pe care spectacolul le-a avut în cele mai importante publicaţii din Londra. Dar dincolo de stelele primite – patru în „The Times”, trei în „The Telegraph”, (mai mult decât „Hamlet” de la Young Vic), două în „The Guardian” – dincolo şi de cronicile pozitive, cel mai important este faptul că un spectacol românesc a fost comentat în contextul unei lumi teatrale ce-şi este autosuficientă. Că la Sala Pit de la Barbican Center în toate cele zece seri locurile au fost vândute şi că publicul de la Londra a venit şi la discuţiile din seara de 14 noiembrie, când Vlad Massaci a vorbit despre spectacol şi a răspuns la întrebările adresate de jurnalistul John O’Mahony de la „The Guardian” şi de teatrologul Anca Ioniţă.

„Comunismul a fost ca Helge”, a spus Massaci, iar afirmaţia lui a stârnit nenumărate comentarii şi întrebări în rândul unui public extrem de cald şi de interesat de teatrul şi de lumea românească. „20 de ani nimeni n-a vrut să vorbească despre asta cu adevărat, să descopere istoria”, a continuat Massaci. Întrebat dacă nu cumva e timpul ca în România să fie depăşită povestea cu perioada comunistă, regizorul a spus că, din punctul lui de vedere, până acum s-a făcut prea puţin în acest sens, tocmai pentru că nu a existat distanţa necesară în timp şi că de-abia acum a venit momentul să vorbim, fie şi în metafore. Această decriptare a spectacolului într-o cheie social-politică legată de lumea est-europeană în general şi românească în special îşi are, însă, riscurile ei… Pe de o parte, pentru un public precum cel de la Londra, încă interesat de comunism ca de un fenomen extrem şi suculent, a direcţiona discuţia pe acest făgaş înseamnă beneficii imediate în capital de imagine. Pe de altă parte, însă, a descifra astfel o poveste precum cea din „Aniversarea” riscă să limiteze spectacolul şi să-i facă perceptibile sau să-i scoată la suprafaţă doar anumite laturi, mai exact să-l încadreze într-o anumită modă. Iar faptul că publicul londonez nu a simţit acest lucru în spectacolul lui Vlad Massaci, privindu-l – dincolo de afirmaţia regizorului – ca pe un „obiect” estetic este unul dintre meritele montării. La fel şi acela că cei mai mulţi dintre cei prezenţi la întâlnire au fost interesaţi de modul în care regizorul a lucrat cu actorii, de felul cum spitritul danez al textului a fost tradus în trăire balcanică…

De altfel, în mai toate cronicile apărute în Marea Britanie, cronicarii au vorbit despre impresia extrem de bună pe care le-a lăsat-o jocul actorilor: „principala calitate a spectacolului este interpretarea actorilor, construit cu multă dibăcie. Vlad Massaci este evident un meseriaş plin de talent”, scrie „Evening Standard”. Iar în „The Telegraph”, criticul Charles Spencer are aceeaşi opinie: „Jocul actoricesc este intens şi <Aniversarea> este pusă în scenă cu stil. Ion Grosu îi aduce personajului pe care-l interpretează o anume intensitate nervoasă, iar pierderea din final a încrederii pline de aroganţă a lui Alexandru Repan, în rolul tatălui abject are ca rezultat un efect teatral fascinant.”

Cel mai important merit al turneului Teatrului Nottara la Londra este tocmai această analiză sănătoasă a spectacolului, care permite atât echipei artistice de la „Aniversarea”, cât şi criticii româneşti să îşi verifice valoarea şi aprecierile. Iar despre „Aniversarea” cuvântul cel mai potrivit ce reiese din majoritatea textelor care s-au scris despre el e cel care dă titlul articolului publicat la ceva vreme după premieră de Alice Georgescu în „Dilema veche”: „Normalitate”.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.