„Supermarket” de calitate, accesibil tuturor

Câtă inteligenţă şi ironie zdrobitoare, câtă tristeţe şi angoasă, câtă ştiinţă şi cât talent s-au strâns în „Supermarket”, spectacolul regizat de Theo Herghelegiu la Teatrul Arca!

Pentru spectatorii inocenţi, producţia poate fi un duş rece. Ea este o oglindă deformatoare, pronunţat parodică, a supermarketului, icon al civilizaţiei consumiste. Omul recent, multiplicat la infinit, îşi are aici paradisul. Fiecare cu creierul lui spălat, obsedat de shopping în epoca lui a avea, vânător de bunăstare materială se buluceşte la rafturile în care lucesc ambalajele. Theo Herghelegiu a scris un text ritmat şi l-a pus în scenă alert, fără timpi morţi, cu personaje bine conturate, cu situaţii scenice ireproşabile, pe o muzică de musical adevărat, cu mesaj şi cu umor. Un umor izvorât din tristeţe, din criza identitară a fiinţei neadaptate la rigorile vieţii trăite în supermarket sau ca la supermarket, cu totul „la vedere”.

Primul musical independent din România este un spectacol adevărat, cu personalitate, substanţă şi culoare, născut în mod fericit pentru a-i pune omului de azi oglinda în faţă. Dar nu dojenitor, nu moralizator, nu de pe o poziţie superioară, ci cu multă înţelegere, cu justificată îngrijorare faţă de uniformizarea sau poate chiar aneantizarea sufletească a omului recent, ca să folosesc sintangma brevetată de un popular filosof român contemporan cu noi. „Supermarket” reuşeşte să te ţină pe scaun curios şi cu siguranţă puţin amărât. Cui îi place cu adevărat să i se pune oglinda în faţă? Cine nu se simte dezgolit, dat la iveală, dezvăluit în ipostaza de victimă a goanei după obiecte?

Fief al civilizaţiei consumiste atotdevoratoare, supermarketul este lumea noastră şi viceversa. În el, personalităţile se anulează. În această împărăţie de carton colorat, unde „om” e sinonim cu „cumpărător”, se lăfăie tembelizaţi fără voie semenii noştri. În viziunea regizoarei, prototipurile sunt piţipoanca, „speriatul” intimidat, mojicul fără şcoală, dar aspirând la o viaţă mai bună decât cea de muncitor care aşază produse în raft, şi depresivul (în cazul de faţă depresivă) care vrea altceva, „o împlinire” a lui. Piţipoanca, întruchiparea neaoşă a superficialităţii grobiene, a lăcomiei absurd-ilare, a lipsei de creier şi a multor altor lipsuri, e mulţumită cu şi de ea însăşi. Pentru ea, supermarketul este raiul. Şi, dacă ajungi în rai, eşti bine, se-nţelege. Manuela şi Graţiela sunt cât se poate de credibile şi de savuroase. Când deschid gura, îţi crapă obrazul de ruşine. Pentru că personajele lor sunt printre noi şi vor mai fi multă vreme. „Speriaţii” sunt şi ei printre noi şi au fost dintotdeauna. În „Supermarket”, candoarea lor este un element strident, o monedă falsă cu care nu se poate cumpăra nimic, deci care îşi are locul şi rostul în altă parte. Cu o anumită candoare este înzestrat şi bădăranul tâmp şi fără şcoală, fiinţă a instictelor, ambalaj orânduitor de ambalaje, consumator prin excelenţă şi sclav al consumismului. Iar depresiva Romicela, care nu ştie de ce se trezeşte dimineaţa, se caută pe sine căutându-i pe alţii, inadecvarea ei la realitate venind dintr-o sensibilitate cât se poate de normală, devenită anormală într-o lume în care sensibilitatea nu există. E vorba despre lumea noastră, produs al frustrărilor şi al ambiţiilor, obositor câmp de luptă în care se înfruntă strategii de marketing şi de PR. Rătăcită în supermaket, Maşa lui Cehov, plăsmuire cu umbreluţă, nefericita care visează la  Moscova (produs ce lipseşte din supermarket), a aterizat dintr-o închipuire, însă o închipuire umană şi nu poate face din realitatea inumană a supermaketului, de fapt o menajerie de râsu’-plânsu’. Aducând-o pe Maşa lui Anton Pavlovici cel “fumat” la a noi acasă, Theo Herghelegiu ne ironizează întristător încă o dată: Maşa personajul e mai reală şi mai umană decât noi, oamenii.

Marele merit al spectacolului este, cum spuneam, că nu ne trage de urechi moralizator. Ne vorbeşte despre noi cei spălaţi pe creier, vânători de bunăstare fără noimă, marionete trase de sfoară de un hidos spirit al timpului. Vioi şi isteţ, plin de ironie fără cioace, „Supermarket” este un spectacol de ţinută. Mai mult decât coerentă şi plină de substanţă, punând în lumină actori (Andreea Duţă, Adriana Drăguţ, Mihaela Popa, Dana Voicu, Eduard Jighirgiu, Karl Baker/Matei Chioariu, Cristina Moldoveanu, Nicolae Predica, Oleg Apostol, Ioana Ciorata)
care joacă cu vizibilă plăcere, în cadrul stabilit de un text solicitant, de  o muzică (Eduard Jighirgiu) care cere talent şi pregătire, de o coregrafie adecvată (Andreea Duţă), spectacolul ar sta bine pe orice scenă profesionistă din România. Are formă şi fond, ce mai, are „cu ce”, vorba cântecului… Numai să aibă şi cu cine. În sală, vreau să spun. Dacă ne păstram ochelarii de cal, s-ar putea să vedem altceva, fireşte. Şi ar fi păcat. În primul rând de artişti şi în al doilea rând de noi înşine.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.