Îmi port ca pe-un copil bolnav tristețea, prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plâng; și-aud cum crește neliniștea începutului de toamnă departe, și cum aleargă păsările ploii, pe acoperișuri negre și se frâng. E-aceeași amintire și-aceeași deznădejde veche. Aș vrea cu brațele tale de astă-vară să mă cuprinzi; pășesc pe urmele trecutului nostru, cum [...] Citește în continuare