Teatrele şi “jumătatea plină” a Internetului

Labirint nesfârşit în care te poţi rătăci pentru totdeauna, dar în care poţi descoperi şi palate fermecate, bine ascunse sau aşezate la vedere, arhivă a prezentului şi a trecutului, deschisă spre viitor, Internetul este o şansă şi pentru teatru. Numai că instituţiile de spectacol din România nu vor sau nu ştiu să joace această carte, deşi ea se poate dovedi câştigătoare. Mercantilii, care sigur nu vor citi acest articol, se vor întreba: ce le trebuie lor website-uri profesioniste, bogate în conţinut, dacă biletele se vând ca pâinea caldă?

Mi-e greu să înţeleg de ce teatre de renume din Bucureşti şi din alte oraşe din România nu se folosesc, nici în anul Domnului 2011, de “jumătatea plină” a Internetului, pe care uneori dau vina absurd şi dezarmant, când arată cu degetul la un aşa-zis dezinteres al publicului foarte tânăr. Mărturisesc că e o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme. De ce nu înţeleg conducătorii instituţiilor de spectacol că Internetul poate fi o şansă, iar şansele nu trebuie irosite? Cum se face că şi în zilele noastre mai toate teatrele bucureştene se rezumă la a publica programul pe o anumită perioadă, de obicei scurtă (o lună în cazurile cele mai fericite), şi la a posta pe website un fel de casetă tehnică a spectacolelor? Ici-colo, rarissim, dai câte dou-trei fraze reproduse din cronici mai mult sau mai puţin profesioniste. Fraze elogioase, fireşte. Şi… atât.

Cu atât mai frustrant, cu cât  Internetul oferă două avantaje incontestabile: spaţiu nelimitat şi acces uşor, din aproape toate colţurile lumii. Ce poate afla un neofit şi nu numai despre “Oblomov”, de exemplu,  spectacolul montat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Bulandra, spectacol care se joacă şi azi? Oare caseta tehnică şi extrasele din presă n-ar trebui însoţite de texte explicative, de un comentariu despre dramatizarea făcută după celebrul roman, despre oblomovism, despre destinul acestui personaj în teatru sau în cinema? Dacă vor respect şi, mai mult, dragoste, dragostea celor care-l pot descoperi oricând, nu pe cea a iubitorilor cu state vechi, oare teatrele n-ar trebui să înceapă prin a se respecta ele însele, prin a-şi acorda plăcerea de a-şi expune tentant bijuteriile în vitrină? Nu importă aici că unele – multe – sunt tinichele oarecare. A avea la dispoziţie un website pe care poţi posta imagini şi fişiere audio, interviuri, comentarii şi aproape orice şi a-l lăsa să zacă inert, ca un organism nefolositor şi neinteresant, este o dovadă evidentă de primitivism. E ca şi cum ai avea o grădină cu pomi plini de fructe coapte, pe care le iroseşti, cu care nu te poţi desfăta pentru că trebuie să le culegi, ceea e înseamnă un efort. Şi nu, nu am în vedere în primul rând latura de marketing (cum spuneam, biletele se vând şi fără website-uri profesioniste!), ci latura de cercetare-documentare-arhivare. Dacă tot vorbesc profesioniştii culturii şi nu numai despre memoria scurtă a românilor, de ce nu i se acordă teatrului şansa de a-şi păstra fascinanta memorie, de a-şi  arăta farmecele, de a fi explicat sau măcar prezentat, astfel încât să stârnească curiozitatea, să-şi poată exercita puterea de a chema spre el oameni neobişnuiţi cu sălile Thaliei? Printre aceşti oameni sunt mulţi reprezentanţi ai aşa-zisei “generaţii Internet”: mentalităţile, deschiderea şi cheful de muncă din teatrele din alte ţări au arătat că ei pot fi momiţi la teatru tocmai prin Internet.

Şi încă o întrebare, deloc retorică: Oare n-ar fi preferabil ca secretarii literari să facă o muncă interesantă şi, pe de altă parte, folositoare instituţiei în care lucrează? În afară de precare şi seci comunicate de presă, şi acelea trimise mai mereu târziu sau prea târziu, în afară de caiete-program constând mai ales în citate, în afară de emailuri şi de decuparea de articole de pus la avizier, secretarii literari, pe vremuri personaje-cheie în teatre, profesionişti respectaţi şi căutaţi de artişti, chiar n-ar prefera, de dragul propriei pregătiri şi al teatrului, să nu mai facă o muncă exclusiv funcţionărească? Să fie şi ei creatori, căci pentru asta s-au pregătit?