Între 18 şi 24 noiembrie, la Teatrul „Al. Davila” din Piteşti se desfăşoară cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi cea de-a II-a ediţie a Festivalului Teatrului Balcanic. Douăsprezece spectacole sunt programate în aceste zile la Piteşti, în sala Studio, care, începând cu seara de deschidere, a primit numele lui „Liviu Ciulei”. Afişele de pe strada principală din Piteşti au reuşit să aducă la teatru public suficient cât să umple sala în primele seri de festival, iar reacţia spectatorilor, în marea majoritate tineri, a arătat o anume deschidere către acest gen de teatru de studio. Spectacole care mizează pe mijloace minimaliste – şi de voie, şi de nevoie –, cu decor redus la esenţial, cu focus pe actor şi cu atenţie la detaliul de gest.
În primele trei zile, s-au jucat cinci spectacole, cel care a deschis manifestarea fiind „Senzaţional”, al companiei de teatru independent Teatrulescu de la Craiova. Un text al lui Cornel Udrea, adaptat de regizoarea Raluca Păun şi transformat într-o interesantă pledoarie împotriva show-ului de televiziune, care anulează personalitatea şi duce absurdul goanei după rating până la crimă. O montare valoroasă, care ar putea fi jucată în orice sală studio din Bucureşti sau din ţară, deşi e concepută pentru un spaţiu de bar din Craiova. Patru scaune şi patru actriţe, Simona Călin, Ada Ştef, Simona Petrencu şi Raluca Păun, ar fi cam toată „dotarea” spectacolului. Iar meritul e cu atât mai mare în aceste condiţii. În rolul tinerei care vine la un casting pentru femei nefericite şi care este supusă la o serie de teste şi presiuni psihologice menite să o facă să se sinucidă în direct, Simona Călin construieşte un rol tulburător, ocolind momentele în care ar fi putut aluneca în patetism şi dozând bine trecerile de la o stare la alta.
În cea de-a doua seară, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea a venit cu spectacolul „Apa de Havel” de Matei Vişniec în regia lui Laszlo Vadas, cu Romul Moruţan şi Irina Melnic. Un „fals tratat” pro-sinucidere, spectacolul propune o viziune corectă asupra textului, atât regizoral, cât şi la nivelul interpretării, fără să treacă însă dincolo de acest prag şi, mai ales, lăsând partiturile nelegate.
Spectacolul teatrului gazdă, „Belvedere” de Ana Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor, a încheiat programul celei de-a doua seri, propunând o montare complicată, cu jocuri intertextuale, ce s-au dorit transpuse în scenă, uneori mai reuşit, alteori mai puţin reuşit, dar căutând în permanenţă o anume priză la public, precum întreruperea spectacolului la mijloc pentru prezentarea distribuţiei… O poveste în care planurile se schimbă în permanenţă, iar realitatea şi ficţiunea se întretaie continuu, „Belvedere” le oferă actorilor câteva partituri adesea prea complicate. Scriitoarea închisă într-un spital de psihiatrie, medicul care o foloseşte ca să-şi scrie lucrarea de doctorat, iubitul din tinereţe care apare de nicăieri, (Luminiţa Borta, Dan Ivănesei şi Cătălin Mirea), toate sunt roluri care, în interpretarea regizorală a lui Dan Tudor, sunt oprite doar la primul lor nivel dintre multele straturi pe care le oferă textul. O soluţie mai puţin fericită este cea a cuplului tânăr adus în scenă, ca o oglindă a trecutului, tocmai pentru că spulberă convenţia şi este pe alocuri redundantă. În schimb, imaginea finală, cu proiecţia literelor şi a rândurilor care curg peste chipurile actorilor, este probabil una dintre cele mai reuşite.
Duminică seara, au fost programate două spectacole, „Decalogul după Hess” de Alina Nelega, în regia lui Tapaszto Erno, al Companiei de Teatru Aradi Kamaraszinhaz şi „Dragoste să fie…!” de Kandemir Konduc, în regia lui Salih Hakan Coşkuntuna, de la Teatrul Municipal din Edirne.
Prezenţa celui de-al doilea, un spectacol lipsit de pretenţii, care s-a dorit o comedie la prima mână – la care publicul a reacţionat, de altfel – este un gest de normalitate într-o lume multiculturală, oferind o imagine asupra acestui alt tip de teatru, care mizează în primul rând pe un tip de interpretare îngroşată, colorată, cu scopul precis de a-şi distra spectatorii. Iar poveştile alese – două istorioare de amor – s-au înscris în aceeaşi direcţie. Salvatoare în spectacolul de la Edirne este inocenţa…
„Decalogul lui Hess”, un one-man show cu Harsanyi Attila, a fost, în schimb, unul din momentele cele mai puternice ale ediţiei din acest an, până la acest moment. Textul Alinei Nelega, bine asumat de actor, îi dă posibilitatea să-şi construiască un discurs în care se amestecă de la început şi până la sfârşit, în cantităţi bine dozate, sentimentul puternic de însingurare al omului secolului 20, pierdut de el însuşi şi de Dumnezeu, şi forţa disperată a dictatorului care şi-a pierdut puterea. Între neputinţă şi ură, între neînţelegere şi spaimă dusă până la limita la care se întâlneşte cu o formă de curaj absurd, Harsanyi Attila spune pe rând poveştile din Decalogul personal, care-l aşază în aceeaşi linie cu un Dumnezeu absurd şi care-i legitimează toate actele în propriii ochi.
Până în seara de 23 noiembrie, când se vor decerna premiile acestei ediţii, a cărei selecţie a fost realiyată de teatrologul Marius Zarafescu, mai sunt programate şapte spectacole din ţară şi din străinătate, printre care „Frumoasa călătorie a urşilor panda…” în regia Cătălinei Buzoianu de la unteatru, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, în regia Dianei Dragoş, de la Teatrul Naţional din Craiova, şi un „Tango” de Mrozek de la Teatrul dramatic şi de păpuşi „Vrata” din Bulgaria…
Print