Teatru eco pe malul Tamisei

Martin Kaltwasser, arhitect şi artist vizual din Germania, şi-a văzut visul cu ochii. La Londra se deschide săptămâna aceasta primul teatru reciclat din Marea Britanie, un edificiu unic, ce va funcţiona ca un teatru obişnuit.

Aflat pe un loc de joacă în Southwark,în zona sudică a capitalei Regatului Unit, la 10 minute de mers pe joc de celebrul teatru Globe, pe malul Tamisei, Jellyfish Theatre este întruchiparea conceptului de junkitecture, după cum a anunţat recent cotidianul „The Guardian”. Întregul edificiu este construit din materiale reciclate: lădiţe de lemn strânse de prin pieţe, materiale din cherestea vechi sau de prisos altor construcţii, uşii la fel de vechi, preluate de la clădiri care au renunţat la ele, cuie reciclate şi, în general, cam tot ce i-a lăsat inima pe localnici să dea.

Iniţiativa îi aparţine companiei de teatru şi film Red Room, care a venit cu ideea acum doi ani şi a lansat apeluri publice pentru strângerea de material. Şi iată că într-un timp relativ scurt echipa a reuşit să construiască un unicat din nimic, să facă din cele mai banale scânduri şi lădiţe un spaţiu numai bun de folosit pentru artiştii de toate felurile. Iată  ce este “arhitectura rezistenţei, a explicat unul dintre participanţii la acest proiect cu pronunţată dimensiune socială, citat de “The Guardian”, “rezistenţă la oamenii care de multe ori sunt doar utilizatori pasivi ai clădirilor pe care le au de la politicieni, dezvoltatori şi arhitecţi”.

Sala propriu-zisă are 120 de locuri şi deja funcţionează. Se repetă câteva spectacole pe teme – cum altfel? – eco, care vor avea reprezentaţii între 26 august şi 9 octombrie: „Oikos”, de Simon Wu şi Protozoa, de Kay Adshead. După aceea teatrul va fi dezmembrat, iar materialele reciclabile vor fi reciclate încă o dată.

Print

Un Comentariu

  1. malina 26/08/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.