Teatru în şură – cu trupa prin satele din Sălaj

La Gavriluta - Comuna PlopisSpectacolul „Fisura”, realizat în parteneriat cu Godot Cafe Teatru din București, recent premiat în cadrul Festivalului Comediei Românești, se va juca timp de trei zile în satele sălăjene. Caravana teatrală va poposi în comunele Marca, Plopișși Năpradea, unde regizorul Victor Olăhuț împreună cu Flavius Lucăcel au găsit gazdele ideale și șurile cele mai primitoare.

„Vara aduce cu sine finalul stagiunilor în majoritatea teatrelor profesioniste. O trupă de teatru independent, însă, nu are liniște: se pregătește să se deplaseze în județul Sălaj, pentru a juca în șurile a trei săteni spectacolul „Fisura”, de Flavius Lucăcel, în regia lui Victor Olăhuț. „Cultură`n Șură” este un proiect inițiat de regizorul spectacolului, pornind de la ideea că deși zonele rurale sunt marginalizate din punct de vedere cultural, asta nu înseamnă că nu există public doritor!”, se arată într-un comunicat de presă.

Cea de a doua ediție a proiectului „Cultură`n Șură” se va desfăşura pe 27, 28 şi 29 iunie şi are drept scop reintroducerea în circuitul cultural profesionist a comunităților rurale. În 2013, localnicii comunei Hida au fost primii spectatori ce s-au bucurat de implementarea proiectului. În curtea lui Badea Florea a lui Juvri s-au strâns atunci mai bine de 300 de săteni, care au urmărit cu entuziasm reprezentația teatrală oferită de Asociația JAD. Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a observat potențialul socio-cultural al acestui proiect și a făcut posibilă realizarea sa, prin susținerea financiară a acestuia. Așadar, în 2014, „Cultură`nȘură” se desfășoară în trei sate, unde se așteaptă de asemenea prezența unui public numeros. Reprezentațiile spectacolului „Fisura” sunt programate de la ora 22:00 în zilele de 27, 28 și 29 iunie în comunele Năpradea – sat Cheud, Plopișși Marca, județul Sălaj.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Corina Moise, Florentina Năstase, Ioana Chiriac și Leonard Viziteu. Scenografia este realizată de Ioana Olăhuț, iar muzica poartă semnătura artistului Indie Folker.

Accesul la reprezentația spectacolului „Fisura” va fi liber pentru toți participanții.

Pentru mai multe informații urmăriți pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/culturansura

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.