Compania de teatru „1980” din Tokio va prezenta miercuri, la ora 18.00, pe scena Teatrului Municipal George Bacovia de la Bacău, producția „Cele cinci bandite”, bazat pe o piesă de teatru kabuki, scrisă de Kawatake Mokuami (1816-1893), autor considerat un Shakespeare al Japoniei. Sâmbătă, 31 mai, la ora 19.00 Sala Majestic a Teatrului Odeon de la București va găzdui o reprezentație a aceluiași spectacol.
Piesa, care a avut premiera în anul 1865, spune povestea a cinci femei în replici foarte ritmate, ce curg sacadat, în fragmente de câte cinci-şapte cuvinte, stilul fiind cunoscut ca „ritmul lui Mokuami”. Piesa combină perfect natura umoristică şi caracteristicile teatrului kabuki.
Povestea originală este o capodoperă de mai bine de cinci ore, dar Den Fujita, regizorul Companiei de teatru „1980”, a restrâns-o ca durată, a introdus diverse elemente de teatru tradiţional, cum ar fi stilul de povestire „Sugatari” şi a apelat la actori păpuşari care manipulează alţi actori, asemenea unei marionete „Ningyoburi”.