Teatrul Apollo111 anunţă primul spectacol din stagiunea Satelit: „Pulverizare”, în regia lui Andrei Măjeri.
Acesta are la bază un text premiat al Alexandrei Badea, pus în scenă cu succes în mai multe ţări europene, iar acum piesa se află la prima montare în România. Premiera va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19:00. Spectacolul deschide cea de a VII-a ediție a Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe, care a susținut crearea acestui proiect.
Din distribuție fac parte: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis.Scenografia e semnată de Alexandra Panaite, proiecțiile video de Eranio Petrușka, iar mișcarea scenică de Flavia Giurgiu.
Traducerea îi aparține lui Eugen Jebeleanu.
Spectacolul propune un univers expozitiv, anunță organizatoii, un catwalk pe care acești pseudoeroi epuizați își defilează reprizele de trăit (compuse din multă cruzime, rușine, umilință și presiune). Publicul este martor direct al unei sublimări de-o intimitate sfâșietoare.
Atmosfera este una susținută de proiecții și ilustrație muzicală, la fel care în marile show-uri de modă. Civilizația spectacolului este creditată la maximum. Bineînțeles, toate acestea sunt doar curse pentru fragilele carcase ale celor patru: „Corpuri îngheţate într-o mişcare repetitivă, mecanică, automată”.
„Nu poate fi vorba de fericire într-o lume în care în permanență trebuie să „tinzi spre excelență”. Despre imposibilitatea fericirii și necesitatea iminentă a uitării ne vorbesc, de foarte multe ori cu un umor acid, cele patru personaje ale spectacolului: doi bărbați și două femei. Cei patru sunt incapabili să relaționeze în mod real. Sunt oameni care trăiesc în niveluri diverse ale unui joc inuman, pe paliere sociale disparate, dar totuși legate printr-un fin cordon ombilical – umanitatea lor. Trăiesc aparent în efigie, luptând încă înăuntrul lor pentru dreptul suprem de a fi auziți: „Cânţi în mintea ta/ Alergi în mintea ta /Dansezi în mintea ta/ Aluneci în mintea ta/ Înoţi în mintea ta”. Asistăm la dezintegrarea unor potențiali oameni, la implozia lor și, metaforic vorbind, la transformarea din stele în găuri negre”, spune regizorul Andrei Măjeri.
Satelit, o competiție inițiată de Teatrul Apollo111 și publicația SUB25, a căutat și premiat proiecte ale regizorilor sub 35 de ani, bazate pe texte ale unor autori români contemporani.