Teatrul-cinema, o nouă forţă

Cât de complicată şi de frumoasă trebuie să fi fost truda la care s-au supus Alina Berzunţeanu şi Peter Kerek (scenarist şi regizor) lucrând pentru „9 grade la Paris”! Îmi închipui discuţiile, gândurile, nelămuririle şi întrebările care-i vor fi pus la încercare în acest timp, nu ştiu cât de lung a fost el.

Premiera de la Teatrul Act este o premieră în mai multe sensuri ale cuvântului. După umila mea ştiinţă, sâmbătă seara am asistat la primul spectacol de teatru-film adevărat din România sau cel puţin de la Bucureşti. „9 grade la Paris” este mai mult decât un experiment reuşit care explorează o formulă artistică foarte solicitantă şi foarte ofertantă, aceea a teatrului-cinema, aflată încă în epoca ei de glorie, fie şi numai dacă ştim cât de prezentă a fost în ediţia recent încheiată a festivalului de la Edinburgh. Acest spectacol aduce parcă o maturizare nu atât a unui mijloc scenic recent la noi – secvenţa filmată, cât a unei abordări contemporane ezitante a spectacolului. Cluburile bucureştene abundă în spectacolaşe jucate nu minimalist, ci minimal, nu graţie unei estetici asumate, ci de nevoie, din cauza condiţiilor improprii, spectacole în care proiecţiile video sunt, de multe ori, abuzate, ca nişte corpuri străine în corpul spectacolului, pentru că prezenţa lor este nemotivată sau nepotrivită. „9 grade la Paris”, producţia nouă a Teatrului Act, aduce în teatrul nostru un suflu nu atât nou, cât autentic, reamintindu-ne sau cel puţin reamintindu-mi ce înseamnă un spectacol sigur, fără şovăieli, original şi puternic, o construcţie închegată, care funcţionează cu precizie. Secvenţa filmată nu este un auxiliar, de multe ori artificial şi forţat, al unei construcţii scenice. Imaginea cinematografică este partenerul egal al acţiunii scenice, aceasta din urmă constând într-un complicat monolog, care o ţine pe Alina Berzunţeanu singură în scenă aproape o oră.

Povestea depănată de femeia care vreo o altă viaţă şi n-o poate avea se scrie rafinat, prin două discursuri diferite: unul scenic, în care actriţa joacă atât de aproape de spectator şi, în acelaşi timp, unul cinematografic, ce rulează în fundal în acelaşi timp, în care o vedem pe aceeaşi actriţă. Drama cu ecouri dostoievskiene şi flaubertiene are adâncimi ameţitoare şi, desfăşurată în condiţiile teatrului intim practicat cu succes la Act, apasă fin, dar sigur pe butoanele care acţionează sufletul spectatorului. Ea este aici, în faţa ta, la un metru de tine şi, în acelaşi timp, este departe, un personaj dintr-un film care curge încet pe ecran, fără cuvinte, ea de aici şi ea de acolo, ea în familie şi, totuşi, atât de departe de familie.

Cum sunt împotriva cronicilor în care autorul povesteşte piesa sau spectacolul, nu voi face acest lucru. În afară de aceste indicii despre cum se construieşte „9 grade la Paris”, mă rezum la a mai spune că povestea prinde contur cu nuanţe dintre cele mai fine, că psihologia pe care o creionează este demnă de marii scriitori ai lumii, de actorii cei mai puternici şi de regizorii cei mai inteligenţi:  nu ştiu cum se face că, privind-o, te trezeşti dintr-odată în ea, nu în afara ei, nu spectator detaşat. Eşti şi cu ea, protagonista, şi împotriva ei în acelaşi timp, reacţie care se traduce printr-un efect emoţional intens, datorat deopotrivă formulei – ce porneşte de la minimalismul recent şi adpatează mijloace cinematografice pentru spectatorul contemporan de teatru, care este, de multe ori, şi un avid consumator de film – şi actriţei.

Alina Berzunţeanu, pe care o ştiu din câteva spectacole mai vechi ale Teatrului Bulandra şi pe care n-am mai văzut-o de multicel pe scenă, face bine un rol greu şi riscant. Este o actriţă care intră în epoca maturităţii, care nu forţează niciunul din mijloacele artei actorului sau joacă atât de inteligent, că nici nu simţi că forţează. Pentru actriţă, spectacolul este un nou început. Iar pentru Peter Kerek, pune atât de bine în lumină puterea actorului, sensul teatrului şi importanţa spectatorului, este un început în forţă. Acum, că şi-au pus centurile de siguranţă, nu-mi mai rămâne decât să le urez călătorie frumoasă. Sunt atâtea piese bune care-i aşteaptă…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.