Pe 10 mai Teatrul Mignon împlinește doi ani de existență. Cu această ocazie, își așteaptă spectatorii la o nouă reprezentație a spectacolului „Kean”, pledoarie pentru efemeritatea artei actorului, producție intrată inițial în repertoriul instituției ca spectacol de debut.
Regia este semnată de Mihai Nițu, iar din distribuție fac parte Mihai Nițu, Iulia Verdeș și Vladimir Albu. Scenografia este semnată de Andreea Simona Negrilă, costumele sunt creația Ilonei Lorincz, ilustrația muzicală îi aparține lui Alexandru Pavel. Proiectul este coordonat de Adrian Titieni.
Marele shakespearean Edmund Kean, în plină glorie, descoperă că lumea îl apreciază și „iubește” nu pentru cine este el cu adevărat, ci pentru personajele pe care le-a întruchipat, că va fi dat uitării imediat ce succesul îl va părăsi. Soluția este „anestezia percepției realității” prin viciu – doar așa viața poate deveni suportabilă pentru sensibilitatea și histrionismul artistului de geniu, doar așa poate rezista în scenă simultaneității de a fii om, actor și personaj. Rămas singur, abandonat de oamenii care odinioară îl adulau, Kean o descoperă pe Anna – ființă naivă, absorbită de mirajul scenei, dar nu din dorința de a deveni celebră, ci din fascinația și dragostea autentică și dedicată pe care o are față de personalitatea artistului și omului Kean, cu voința de neclintit de a pune ordine în viața acestuia.
Salomon, devotatul său sufleor și în același timp cel mai bun prieten, personaj lucid și profund ancorat în realitate, este antipod și, paradoxal, busola, punctul de reper la care Marele Actor se va întoarce mereu pentru a-și recăpăta echilibrul. Toate deciziile lui Kean sunt luate sub semnul Credinței în arta sa – de la care nu se va abate niciodată, indiferent de conjuncturile create.