Teatrul Nottara, din nou fără sediu

NottaraDeși a anunțat la sfârșitul lunii decembrie că își va continua activitatea în sediul ArCuB din strada Batiște, Teatrul Nottara din București a rămas din nou fără sediu.

Instituția şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care interzice desfăşurarea de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. În decembrie, conducerea Nottara declara că își va continua activitatea în sediul ArcuB.

Însă, potrivit unei informații recente, clădirea ArCuB a fost încadrată în gradul I de risc seismic, atât conducerea Nottara, cât şi cea a ArCuB spunând că au aflat despre acest lucru în ultimul moment. Marinela Ţepuş, managerul Nottara, a explicat joi, potrivit Agenției Mediafax, că din acest motiv teatrul pe care îl conduce nu va funcționa la sediul ArCuB. „Am aflat pe 30 decembrie, când urma să se voteze predarea în administraţie a ArCuB, aşa cum trebuia să se întâmple. Doamna a uitat să ne spună. Cine să creadă că în 29 decembrie, când ne-am întâlnit, nu a ştiut?“, a declarat Marinela Țepuș.

Managerul a anunțat că Teatrul Nottara va întocmi o scrisoare deschisă prin care va cere demisia Mihaelei Păun, director ArCuB, adăugând că Primăria Capitalei caută pentru Teatrul Nottara un spaţiu stabil, într-un loc central, în care să poată desfăşura măcar 20 de spectacole. „Ştiu că se luptă şi sper ca până luni să aibă un răspuns“, a explicat oficialul, precizând că Teatrul Nottara va fi nevoit să renunţe la unele spectacole.

Conducerea Teatrului Nottara a semnat un acord cu Cercul Mililtar Naţional din Capitală, potrivit căruia, de două ori pe săptămână, în acest spaţiu să fie jucate două spectacole. În plus, o dată pe lună, actorii Nottara vor juca pe scena de la Palatul Cotroceni.

De asemenea, Teatrul de Comedie va găzdui în 20 ianuarie premiera spectacolului Nottara „Familie de artişti“, în regia lui Alexander Hausvater, după un text scris de Kado Kostzer şi Alfredo Arias şi tradus de Doru Mareş.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.