Teatrul Nottara se mută temporar la ARCUB

Teatrul-NottaraÎn urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora, Teatrul Nottara a rămas fără sediu. În urma invitației președintelui României, Teatrul Nottara va juca o dată pe lună chiar la Palatul Cotroceni. Pe 5 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc prima reprezentaţie susţinută de Teatrul Nottara în Sala de spectacole a Palatului. Această reprezenţie va avea loc sub sloganul „Teatrul Nottara şi invitaţii săi”, adică spectatori vor fi angajaţii teatrului, precum şi invitații Preşedinţiei. „Din cauza răgazului scurt nu se pot întreprinde toate diligențele pentru vânzarea de bilete, deoarece accesul în sală se realizează în baza unui protocol special de securitate, iar timpul rămas este prea scurt pentru a îndeplini toate cerințele prevăzute în mod legal. Sigur, următorul spectacol va fi dedicat publicului”, se arată într-un comunicat al teatrului.

„Invitaţia Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, de a juca la Palatul Cotroceni, ne onorează. Vom avea spectacole acolo o dată pe lună. Pentru că plecăm dintr-un spaţiu cu două săli, unde aveam în medie 10 spectacole pe săptămână, un repertoriu de 33 de titluri şi trei producţii aflate în repetiţii, avem nevoie de un spaţiu permanent. Din acest motiv, am continuat să căutăm o sală adecvată pentru a ne continua activitatea. În acest sens, am avut astăzi o întâlnire la Primărie, în urma căreia am primit asigurarea că ne vom muta la sediul ARCUB, situat pe strada Batiștei. Joia viitoare, pe 3 decembrie, la ora 14:00 va avea loc o întrunire între reprezentanții Teatrului Nottara, reprezentanții ARCUB şi Comisia de Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru a stabili detaliile tehnice și administrative ale viitoarei mutări în acest sediu provizoriu. Nu dorim să îi cotropim pe colegii noştri de la ARCUB, dorim să avem un spaţiu adecvat, în preajma Bulevardului Magheru, astfel încât să nu ne pierdem identitatea şi 70 de ani de istorie, dintre care 55 în sediul de pe Magheru”, a declarat directoarea Teatrului Nottara, Marinela Țepuș.

Teatrul Nottara transmite mulțumiri publicului și reprezentanților mass-media pentru sprijinul și solidaritatea de care au dat dovadă în această perioadă, precum și pentru interesul manifestat față de o instituție culturală de prestigiu.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.