Teatrul pentru Copii “Gong” organizează un festival internaţional de circ şi magie, la Sibiu

Teatrul pentru Copii şi Tineret “Gong” din Sibiu va organiza, în perioada 16-18 decembrie, cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de circ şi magie “Magic Show Fest”, în cadrul căruia vor fi prezentate spectacole de animaţie, iluzionism şi scamatorii. Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, Festivalul Internaţional “Magic Show” îşi propune să prezinte, în premieră pentru Sibiu, spectacole de animaţie, “teatro dei piedi”, iluzionism, fachirism şi scamatorii, precum şi reprezentaţii care îmbină arta dansului şi a circului. “Evenimentul reuneşte spectacole create să amuze, să inspire şi să pună bazele unei comunităţi de artişti puternice care să încurajeze accesul publicului spre orice formă a artelor spectacolului. Manifestarea îşi propune să adune acum sub sigla sa spectacole variate, maeştrii magicieni renumiţi din cât mai multe spaţii culturale, într-un «dialog magic» care să încânte publicul”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, companii din Italia, Ungaria, Bulgaria şi România au anunţat disponibilitatea de a participa la festival. În cadrul festivalului vor fi prezentate şi trei spectacole din repertoriul Teatrului “Gong”: “Vrăjitorul din Oz”, “Vreau să fiu magician” şi “Cum a ajuns Arthur rege”. Potrivit organizatorilor, punctul culminant al festivalului îl constituie prezentarea spectacolului “The Balls” al Companiei Naria Inri Magaria (NIM) din Bulgaria. NIM este un grup de tineri artişti care combină reprezentaţiile experimentale cu arta focului, jonglerie şi mersul pe picioroange. Spectacolul “The Balls” va avea loc în aer liber şi va dura 45 de minute. Festivalul se desfăşoară între 16 şi 18 decembrie la Teatrul “Gong” din Sibiu şi în Piaţa Mică a oraşului. Prin organizarea cele de-a doua ediţii a “Magic Show Fest”, Teatrul “Gong” îşi propune să aniverseze împlinirea a 60 de ani de activitate.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.