Teatrul se dă în spectacol la Timișoara

chery_orchard_05 (M)FEST, a doua parte a Festivalului European al Spectacolului–Festival al Dramaturgiei Românești, aflat la ediția a XX-a, aduce zeci de spectacole pe străzile din Timișoara în perioada 7-13 iunie.

Modulul Outdoor din a doua etapă a FEST-FDR, începe cu un spectacol– eveniment: Livada de vișini de A.P. Cehov. Spectatorii și trecătorii de pe strada Mărășești sau din zona centrală a Timișoarei, vor putea vedea acest spectacol premiat la marile festivaluri din Europa și Asia duminică, 7 iunie, și luni, 8 iunie, de la ora 22.00, în parcarea din fața Hotelului Timișoara.

Secțiunea OUTDOOR continuă într-o cu totul altă notă: un autobus vechi, doi acrobați pe sârmă, efecte speciale,  muzică și… o poveste despre iubire, despre întâlniri și despărțiri, o pledoarie prin și pentru imaginație ca purtător a tot ceea ce este uman în fiecare dintre noi. Miercuri, 10 iunie și joi, 11 iunie, de la ora 22.00, în Piața Victoriei, FEST vă dă întâlnire cu FUNAMBUS, un spectacol… funambulesc, prezentat de actorii/ acrobații/ muzicienii companiei franceze de teatru Underclouds și de autobusul lor.

Cel de-al treilea spectacol de stradă al FEST-FDR invitat de Teatrul Național continuă o poveste începută anul trecut. Zburătorii vor umple din nou cerul deasupra Pieței Victoria din Timișoara. După succesul nebun de anul trecut, când peste 6 000 de timișoreni au urmărit povestea aeriană a lui Alice în Țara Minunilor, spaniolii de la Grupo Puja!  vor zbura din nou, de această dată în… K@OSMOS. Teatrul Național din Timișoara, organizatorul FEST-FDR, oferă publicului două reprezentații ale fabuloșilor zburători de la Grupo Puja! vineri, 12 iunie și sâmbătă, 13 iunie, de la ora 22.00, în Piața Victoriei.

Urmează spectacole de extremă diversitate construiesc în toată săptămâna FEST: instalații la confluența dintre teatru și artele vizuale (Medio Monte, marți, 9 iunie, ora 19.00, Sala Mare), stand-up comedy (Cireada de pe tort, miercuri, 10 iunie, ora 19.00, Sala 2), comedia românească (Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule ? după „Moromeții”, cu Marcel Iureș și George Mihăiță, joi, 11 iunie, de la ora 19.00, Sala Mare, sau Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, un spectacol-vedetă al Naționalului timișorean, programat sâmbătă, 13 iunie, ora 20.00, Sala Mare), teatrul de expresie hip-hop, un gen inedit în România (Dreamscape  al canadienilor de la South Coast Repertory Theatre, vineri, 12 iunie, ora 19.00, Sala 2) sau teatrul de avangardă (Sfântul din Sfântul Gheorghe de Peca Ștefan, sâmbătă, 13 iunie, ora 17.00, la Sala 2).

Accesul la spectacolele OUTDOOR este liber.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.