Telenovela, pro şi contra

N-am să invoc nici nevoia de „a fost odată”, nici falsul catharsis pe care îl dă telenovela, ca să încerc o explicaţie pentru succesul fenomenului. Sigur că sunt valabile amândouă, pentru că e un adevăr general acceptat că omul are nevoie de poveste şi are nevoie să trăiască şi „să purifice” prin altcineva propriile neputinţe, dorinţe, vise, chinuri, drame, neîmpliniri… Este mecanismul care a declanşat apariţia literaturii, a lumilor fictive. Dar fenomenul de masă care se cheamă astăzi „telenovelă” este mai mult decât atât. Speculând tocmai înnăscuta nevoie de poveste, telenovela o converteşte într-un instrument, coborând-o din universul lui „a fost odată”, în materialitatea lui „business is business, pleasure is pleasure” şi „time is money” amestecate cu sirop de „I love you”…

Multă vibrţie la scară foarte joasă, dar cu efect de balon de săpun, cât să ardă „caloriile” în exces din suflete, fără să le lase timp „să se îngraşe”, pe ideea „90-60-90”. Perfect pus la punct, sistemul imită şi oglindeşte întocmai lumea şi societatea contemporane de tip fast-food. Mai exact, o mare cantitate de calorii îngurgitate cu multe sosuri de toate tipurile, de la maioneză la ketchup, cu gust ademenitor şi plăcut, chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât este artificial, urmată imediat de cura de slăbire isterică. Telenovela se supune aceluiaşi sistem. Nu de poveste are omul nevoie, ci de „nevoia de poveste”…

Iar societatea contemporană, al cărei mecanism se bazează pe cerere şi ofertă, îi dă exact ce îi lipseşte. Cercul e închis. Piaţa cere o poveste, piaţa vrea să râdă sau să plângă, piaţa vrea ca un erou să moară şi altul să trăiască, piaţa vrea ca unul să iubească altul să fie iubit, piaţa e cea care dictează arogându-şi rolul de mic demiurg reflectat în sondaje şi în forumuri. În funcţie de ele, scenariştii îşi omoară sau îşi salvează eroii, legătura dintre public şi povestea la care se uită se creează aproape direct, iar „eroii” sunt fie oameni „de-ai lor”, fie proiecţii ale tuturor frustrărilor acumulate în viaţa reală. Ca atare, telenovela este pentru publicul larg posibilitatea cea mai la îndemână de a-şi „cumpăra” povestea şi a o consuma, creându-i falsa impresie că el e cel care dictează şi hotărăşte, altminteri manipulându-i subtil energiile şi canalizându-le într-o direcţie în care ele să ardă şi să se stingă, într-o societate mai însetată de spectacol ca oricare alta.

Am hotărât să dedicăm un număr special telenovelei şi, mai ales, actorilor care iau parte la acest gen de producţii, schimbând registrul de la… Cehov sau Shakespeare la producţii gen „Narcisa sălbatică” sau „Inimă de ţigan”, încercând să privim fenomenul din interior spre exterior. N-am să speculez mai mult cum şi de ce anume a luat acum amploare fenomenul şi în România, dar cert este că s-a transformat într-o industrie care seamănă cu cea a producătorilor de ţigări. Cât şi dacă „dăunează grav sănătăţii” inteligenţei publicului rămâne de discutat. Până una-alta, sistemul funcţionează aproape identic. Cei care le produc, actori, regizori scenarişti etc., o fac cu profesionalism şi în acelaşi timp se pun la adăpost din punct de vedere financiar şi îşi câştigă respectul de sine, fiind plătiţi decent într-o societate în care actorii proaspăt angajaţi într-un teatru câştigă în jur de 200 de euro pe lună. Cei care le consumă sunt mulţumiţi că-şi iau porţia de poveste asezonată exact cu ingredientele pe care şi le doreau, servite pe sistemul „all inclusive”, astfel conceput încât să nu solicite niciun efort şi toată lumea e mulţumită. Cât şi ce moare în interior, atâta vreme cât boala e cu efect întârziat, e o altă poveste… Dacă scenariile sunt mai bune sau mai puţin bune, dacă şi cât de solicitant e pentru actor şi cât îl ajută sau îl împiedică să-şi facă meseria, dacă şi cât un actor poate salva un text slab, sunt lucruri pe care le veţi descoperi în dialogurile cu actorii. Ce se câştigă şi ce se pierde (sau cine câştigă şi cine pierde) prin astfel de producţii, la nivel larg, e o discuţie pe care o lăsăm deschisă.

Print

Un Comentariu

  1. iulian tanase 28/09/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.