Sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 16.30, va avea loc avanpremiera spectacolului „The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu. Reprezentația se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent la noul sediu Unteatru, aflat pe Str. Sfinții Apostoli, nr. 44 (Piața Națiunile Unite).
Distribuția este alcătuită din Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki. Scenografia este semnată de Vladimir Turturica, iar traducerea îi aparține Ioanei Pelehatăi.
Despre noul spectacol realizatorii comentează astfel: „The Sunset Limited e o întâlnire. O întâlnire autentică . Plină de bucurie. E felul nostru de a ne deschide. E o poveste despre fragilitate și îndrăzneală. E despre tine. Și despre noi. Netrucat. E despre cele mai întunecate gânduri și despre cele mai gingașe încercări. E despre iubire sau despre absența ei. E despre prietenie. E despre Dumnezeu. Sau nu. E despre toate astea și despre nimic din toate astea. Probabil e unul dintre cele mai intime spectacole care ți se pot întâmpla. Atât de personal, că și se face frică. Sau nu. Sau dor. E despre doi oameni care au nevoie”
Următoarele reprezentații vor avea loc pe 8 noiembrie, la orele 16.30 și 22.00, și pe 11 noiembrie, la ora 20.00. Premiera oficială este programată pentru 14 noiembrie, ora 11.00 și 22.00, și 15 noiembrie, ora 16.30 și 20.00.
Proiect finanțat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului cultural „Ești București 2015”.