Thomas Ostermeier în 10 gânduri despre teatru

„Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Thomas Ostermeier, este unul dintre spectacolele pe care mizează ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon, care se va încheia pe 16 iulie, după aproape două săptămâni de spectacole nonstop. Artist asociat al festivalului, director artistic la Schaubühne din Berlin, deţinător al Premiului Europa pentru Noi Realități Teatrale și al altor distincții, regizorul german a creat în jur de 50 de spectacole în Germania şi în lume și se numără printre figurile dominante ale scenei europene de azi. Tenacitate, echilibru, inventivitate – sunt câteva dintre cuvintele care-i pot descrie parcursul. Portretul lui Thomas Ostermeier nu este unul deloc simplu, iar comentatorilor le scapă adesea nuanțele. Drept dovadă stau în primul rând creațiile sale, și apoi mărturisirile despre sine, despre profesia pe care a ales-o și despre teatru.

1. „Dacă trupa cu care lucrezi nu e bună, e vina ta, a regizorului.”
2. „În general, cel mai important la un actor e să nu semene cu nimeni, să fie diferit. N-aş putea generaliza, pentru că fiecare trebuie să-şi găsească expresia personală şi să nu-i copieze pe alţii. O mulţime de actori încearcă să-i copieze pe alţii – idoli şi staruri. În ce mă priveşte, cred că un actor este un autor. Al propriului personaj. Şi fiecare ar trebui să încerce să-şi comunice experienţele personale din viaţa reală. Mă interesează ca actorul să poată conecta experienţa personală la rol. (…) Există doar actori buni și actori slabi. Nu contează că sunt germani, ruși, turci, români, maghiari, transilvăneni etc. Nu există diferențe de natură etnică și nu se pot face astfel de generalizări. Nu toţi actorii sunt Evgheni Mironov.”
3. „Pentru mine este foarte important momentul în care actorul se întâlnește cu textul și cu partenerul său. Este esențial ca în momentul acela el să fie doar acolo și să existe doar pentru acel moment. Asta înseamnă, pentru mine, un actor.
4. „Este esențial pentru mine ca textele clasicilor să fie modificate. Evident că ele trebuie să spună ceva publicului contemporan. În ceea ce-l privește pe Ibsen, mă interesează mult să evoc faptul că societatea de azi se hrănește din așa-zisele idealuri ale societății burgheze de sfârșit de secol XIX. Valori precum familia, prosperitatea, fericirea sunt puse în lumină astăzi fără să mai fie investigate, după ce în anii ’60 asumarea lor suferise o fractură. Este absolut scandalos, cred eu, ca oamenii de azi să se raporteze atât de lipsiți de spirit critic la aceste componente ale vieții noastre sociale.”
5. „Teatrul nu poate schimba lumea. Iar eu nici măcar n-aş spune că fac teatru politic. Tratez teme politice în spectacolele mele câteodată, dar ele sunt bazate pe ceea ce observ în jurul meu.”
6. „Oamenii de teatru trebuie să fie oneşti cu ei înşişi şi să admită că nu au un rol atât de important pe cât îşi imaginează. Mă distrează să văd aici, la festival, regizori din alte ţări care îşi dau atâta importanţă. Trebuie să recunoască că teatrul nu mai înseamnă mare lucru, e doar o mică nişă într-o lume mare şi complexă. Fii doar curajos şi acceptă ceea ce eşti. Ceea ce faci este doar teatru! Nimic altceva.”
7. „Teatrul pentru mine este: iubire, putere, empatie.”
8. „Nu folosesc foarte mult noile tehnologii; pentru ca să recurg la ele trebuie cu adevărat ca acest lucru să aibă sens. Nu mă interesează să lucrez cu tehnologiile moderne. Cred că e mai important să ne concentrăm pe forța teatrului: pe actor și pe energia prezenței sale scenice”.
9. „Fac teatru pentru că nu pot altfel. Când mă aflu în sala de repetiție nu mă gândesc la public. Când sunt la repetiții mă gândesc doar la mine, la defectele mele, la ipocriziile mele, la felul cum mă înșel pe mine însumi sau cum înșel oamenii din jurul meu, și încerc să transmit această stare cât mai direct și cât mai adevărat cu putință. Repetițiile sunt un proces. Atunci când repet mă interesează felul cum relaționează actorii cu spațiul, cu textul. Este ca la chimie. Unele dintre reacții mi se par pe moment atât de adevărate, încât din ele încep să construiesc spectacolul.”
10. „Pentru mine, religia nu se limitează, în mod absolut, la real, ci îl explorează, și tocmai din acest motiv realismul trece dincolo de el. Brecht punea în discuție foarte just noțiunea de realism, evocând o fotografie a uzinei Krupp. După el, fotografia nu spune nimic despre realitatea activității care se desfășoară acolo. Or, realismul înseamnă să oferi imaginea realității în interiorul uzinei, nu e doar (și pur și simplu!) fotografia exteriorului. Fac regie tocmai pentru a scoate la iveală ceea ce se ascunde dincolo de fațadă”.