Thomas Ostermeier: Pentru mine teatrul este iubire, putere, empatie

interferenciak_istvan biro

Foto Istvan Biro

Interviu realizat de Raluca Rădulescu

Născut în 1968, regizorul Thomas Ostermeier pare a fi păstrat în spectacolele sale ceva din atmosfera militantă şi revoluţionară a acelui an, deşi declară că privind unde a ajuns astăzi generaţia lui „mai 1968”, se întreabă unde va ajunge şi propria generaţie pe care o consideră ceva mai pasivă. Director artistic al celebrului teatru Schaubühne din Berlin, artist asociat al Festivalului de la Avignon, deţinătorul Premiului Europa pentru Noi Realități Teatrale, creatorul a aproximativ 50 de spectacole în Germania şi în lume, Thomas Ostermeier a devenit de ani buni un nume foarte cunoscut şi în România, după ce câteva dintre creaţiile sale au fost văzute la Bucureşti şi Craiova, iar acum şi la Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Interferenţe” 2014, unde trupa de la Schaubühne a avut două reprezentaţii cu „Un duşman al poporului” de Henrik Ibsen în regia lui Thomas Ostermeier, un spectacol despre ipocrizia socială şi responsabilitatea civică, despre dilema alegerii între morală şi bani, spectacol care a stârnit intense reacţii din partea publicului, mai cu seamă într-o scenă interactivă, în care orice cetăţean al planetei se putea regăsi.

Despre prezenţa sa la Cluj, despre reacţiile publicului şi despre teatru în general, Thomas Ostermeier a vorbit într-un interviu realizat pentru Radio România Cultural, unde a fost difuzat, şi fragmente pot fi ascultate şi pe www.radioromaniacultural.ro

Nu sunteți pentru prima dată în România, lumea vă cunoaște deja. Dar sunteți pentru prima dată la Cluj, cu un spectacol extrem de potrivit în contextul în care a fost plasată şi discuţia pe care aţi avut-o cu spectatorii, şi anume „cazul Roşia Montană”, mai cu seamă că reacțiile publicului nu au întârziat. „Un duşman al poporului” este un spectacol care a mers în multe turnee în lume şi v-aş întreba cât de diferite au fost reacțiile publicului de la Cluj faţă de ale spectatorilor din alte țări?

Reacțiile sunt diferite de la un loc la altul și reflectă conștiința publică dintr-un anumit loc și felul în care spectatorii de acolo își articulează ideile și iau poziție în spațiul public. Am fost foarte încântat de reacțiile publicului de aici, de cât de intens a urmărit spectacolul, de faptul că l-a urmărit în liniște și cu mare interes și de cât de plină a fost sala. Lucrul acesta nu este neapărat de la sine înțeles când mergi într-o țară străină. La scena interactivă, cu dezbaterea publică, spectatorii au participat cu interes, chiar dacă mi-am dat seama uneori că încă nu au plenar exercițiul luării de poziție în spațiul public. Aş spune că au fost, totuși, puțin mai reținuți decât în alte părți.

De ce ați ales să montaţi această piesă? Am constatat că în general interveniți destul de mult în textele pentru care optați. De ce nu lucrați pe texte noi? De ce nu vă scriu texte noi dramaturgii cu care colaborați? Contează să fie pe afiș nume ca Ibsen, Shakespeare, Cehov etc.?

Montez și texte din dramaturgia nouă, dacă ar fi să mă gândesc fie și numai la Sarah Kane sau Marius von Mayenburg. Chiar acum există o comandă făcută Yasminei Reza, pentru un text pe care o să-l montez după ce termin spectacolul după Shakespeare la care lucrez acum. Problema este că în străinătate sunt invitate mai cu seamă producțiile pe texte clasice. Marile festivaluri fie pe acestea le doresc, fie nici nu știu că eu montez în fiecare an și dramaturgie contemporană.

Problema este că în străinătate sunt invitate mai cu seamă producțiile pe texte clasice. Marile festivaluri fie pe acestea le doresc, fie nici nu știu că eu montez în fiecare an și dramaturgie contemporană.

Aveţi un interes special față de textele lui Ibsen, Shakespeare și alți clasici, pe care îi aduceți în zilele noastre.

Este esențial pentru mine ca textele clasicilor să fie modificate. Evident că ele trebuie să spună ceva publicului contemporan. În ceea ce-l privește pe Ibsen, mă interesează mult să evoc faptul că societatea de azi se hrănește din așa-zisele idealuri ale societății burgheze de sfârșit de secol XIX. Valori precum familia, prosperitatea, fericirea sunt puse în lumină astăzi fără să mai fie investigate, după ce în anii ’60 asumarea lor suferise o fractură. Este absolut scandalos, cred eu, ca oamenii de azi să se raporteze atât de lipsiți de spirit critic la aceste componente ale vieții noastre sociale.

JE8A8692-u00ACMihaela Marin

Foto Mihaela Marin

Și asta ar fi soluția dvs., să montați texte clasice cunoscute tuturor, adaptându-le la realitatea de astăzi?

Parțial. Actualizarea este mai evidentă în cazul textelor lui Ibsen. La Shakespeare sunt mai reținut pentru că structura pieselor lui e mai puțin compatibilă cu evocarea realității pe care eu doresc să o critic. În piesele lui se vorbește, de pildă, despre jocuri de putere în case regale. Sunt, deci, mai reținut în ceea ce privește adaptarea și în spectacolele mele după Shakespeare se găsesc lorzi și regi, acest gen de personaje implicând într-o măsură mai mică posibilitatea de a le adapta la o critică socială.

O întrebare care pornește de la o experiență personală. V-am văzut „Hamlet”-ul montat în Germania și am ieșit din sală cu senzația de rece, de frig intens… senzaţie care nu mi-a plăcut deloc. Apoi am văzut „Domnișoara Iulia” spectacol montat la Moscova și am ieșit din sală cu o senzație de căldură nemaipomenită. Există o diferență între actorii germanii și cei ruși, pentru că dvs. aţi fost regizorul în ambele cazuri?

Cred că pur și simplu nu erați îmbrăcată destul de gros când ați văzut „Hamlet”, iar la Moscova probabil că aveați un palton mai gros! (Râde!) Daaa. În primul rând, eu mă bucur că ați avut senzații puternice, fie de frig, fie de cald. Cel mai rău ar fi fost să aveți o senzație călduță! Eu ultima dată eu am văzut „Domnișoara Iulia” acum doi ani, în turneu la Kiev. Nu mă pot pronunța. Sau poate actorii ruși au început să-l joace prea sentimental?!

Eu mă întrebam dacă actorii germani cu care lucrați sunt diferiți de cei ruși sau dacă ați lucrat diferit cu ei?

Nu. Există doar actori buni și actori slabi. Nu contează că sunt germani, ruși, turci, români, maghiari, transilvăneni etc. Nu există diferențe de natură etnică și nu se pot face astfel de generalizări. Nu toţi actorii sunt Evgheni Mironov.

Există doar actori buni și actori slabi. Nu contează că sunt germani, ruși, turci, români, maghiari, transilvăneni etc. Nu există diferențe de natură etnică și nu se pot face astfel de generalizări. Nu toţi actorii sunt Evgheni Mironov.

Vorbeaţi în spectacol, dar şi în discuţiile cu publicul despre adevăr și despre cine îl deține, de fapt. Cine deţine adevărul în teatru? De ce faceţi teatru? Pentru cine?

Fac teatru pentru că nu pot altfel. Când mă aflu în sala de repetiție nu mă gândesc la public. Când sunt la repetiții mă gândesc doar la mine, la defectele mele, la ipocriziile mele, la felul cum mă înșel pe mine însumi sau cum înșel oamenii din jurul meu, și încerc să transmit această stare cât mai direct și cât mai adevărat cu putință. Repetițiile sunt un proces. Atunci când repet mă interesează felul cum relaționează actorii cu spațiul, cu textul. Este ca la chimie. Unele dintre reacții mi se par pe moment atât de adevărate, încât din ele încep să construiesc spectacolul.

JE8A8375-u00ACMihaela Marin

Foto Mihaela Marin

Declaraţi că spiritul dvs. german vă face să vă doriți să dețineți controlul. Dar lucrați cu oameni, care nu sunt întotdeauna previzibili. Îi conduceți cu o mână de fier sau lucrați, creaţi împreună? Ce este actorul pentru Thomas Ostermeier?

Lucrăm împreună. Pentru mine este foarte important momentul în care actorul se întâlnește cu textul și cu partenerul său. Este esențial ca în momentul acela el să fie doar acolo și să existe doar pentru acel moment. Asta înseamnă, pentru mine, un actor.

Și controlul?

E ca în cazul sexului: o relație de dominare-subjugare.

Fac teatru pentru că nu pot altfel. Când mă aflu în sala de repetiție nu mă gândesc la public. Când sunt la repetiții mă gândesc doar la mine, la defectele mele, la ipocriziile mele, la felul cum mă înșel pe mine însumi sau cum înșel oamenii din jurul meu, și încerc să transmit această stare cât mai direct și cât mai adevărat cu putință. Repetițiile sunt un proces. Atunci când repet mă interesează felul cum relaționează actorii cu spațiul, cu textul. Este ca la chimie. Unele dintre reacții mi se par pe moment atât de adevărate, încât din ele încep să construiesc spectacolul.

Aţi stat câteva zile la Cluj, care este impresia cu care plecaţi acasă despre festivalul „Interefrenţe”?

Sunt foarte surprins că un oraș care nu este foarte mare are un festival de o asemenea amploare, o asemenea strălucire și un astfel de program. Asta atestă existența unei vieți culturale și teatrale care funcționează bine, cu un public foarte interesat, ceea ce n-aș putea spune despre anumite orașe germane de aceeași mărime.

Şi o întrebare pe care o pun de obicei actorilor și regizorilor cu care intru în dialog: ce este teatrul pentru Thomas Ostermeier, în doar trei cuvinte?

Iubire, putere, empatie.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.