Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, lansează a V-a ediție a programului 9G la TNB (Noua Generație) care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol. Programul a fost lansat în ianuarie 2014, până în prezent fiind selectate 19 proiecte, 15 dintre ele fiind incluse în repertoriul permanent al Sălii Mici, în Stagiunea 9G la TNB. Programul se desfășoară la Sala Mică, spațiu destinat exclusiv tinerilor artiști.
Mod de desfășurare:
- Teatrul Național “I. L. Caragiale” din București și Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” asigură spațiul pentru pregătirea spectacolului, la Sala Mică sau într-una dintre sălile de repetiții ale teatrului, pentru o perioadă de trei săptămâni (dintre care o săptămână pe scena de la Sala Mică). În funcție de programul de repetiții al teatrului și de disponibilitatea spațiilor (săli de repetiție, foaiere etc.) sau de dificultatea proiectului propus, timpul acordat pregătirii spectacolului se poate prelungi.
- TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului, dar și suportul logistic și consiliere din partea teatrului.
- Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de 3 reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau a celor conexe.
- În urma reprezentațiilor cu public, și cu acordul Consiliului artistic al TNB, spectacolul poate fi preluat pentru o stagiune (cu posibilitatea de prelungire a contractului) în repertoriul Sălii Mici, în Stagiunea 9G la TNB, putând beneficia de investiții minime în producție, de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor, și de promovare.
Condiții de participare la preselecția de proiecte:
- Echipa care propune proiectul trebuie să fie formată din artişti independenţi, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta maximă de 35 de ani.
- Nu există niciun tip de cerință sau de restricție în legătură cu textele înscrise (dramaturgie clasică și contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului.
Proiectele se vor trimite pe email la adresa: 9glatnb2018@gmail.com. Vor cuprinde (conform formularului alăturat): conceptul regizoral al spectacolului (maxim 2 pag.); distribuția, CV-ul membrilor echipei. (Pot fi adăugate linkuri cu înregistrări ale spectacolelor la care au mai lucrat membrii echipei sau pot fi trimise prin transfer spectacole înregistrate). De asemenea, se vor menționa detaliat necesitățile tehnice ale proiectului.
Piesa, dramatizarea, scenariul (orice text care stă la baza proiectului) trebuie alăturat într-un document separat.
- Spațiul sălii Mici va fi folosit ca scenă italiană.
Înscrierea proiectelor se face începând cu 18 aprilie, până la data de 12 mai 2018, urmând ca la finalul lunii mai (o dată ce va fi stabilită în funcție de numărul proiectelor înscrise) să fie anunțate titlurile și echipele care au rămas pe lista finală. În urma unei discuții cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetițiile, în prima etapă a programului 9G (conform regulamentului).
Pentru a descărca documentele necesare, accesaţi site-ul TNB: http://www.tnb.ro/ro/concurs-de-proiecte-9g-la-tnb-editia-a-v-a