Au mai rămas câteva zile până la premiera spectacolului „Rinocerii”, de Eugène Ionesco, în regia și scenografia lui Robert Wilson, cel mai important proiect de teatru derulat în ultimii ani în România, care va avea loc la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Cu acest prilej, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” facilitează deplasarea la Craiova pentru cei care doresc sa ia parte la eveniment.
Transportul va fi asigurat la un preţ promoţional de 60 lei dus-întors, începând cu data de 29 Iunie, pentru avanpremierele din 29 Iunie, 30 Iunie şi 1 Iulie când preţul biletelor este de 50 lei, precum şi pentru premiera din 2 Iulie (preţ bilete: 100, 80, 60 lei) şi reprezentaţiile din 3 şi 4 Iulie (preţ bilete: 80, 60, 50 lei)*.
Plecarea se va face din parcarea Teatrului Naţional Bucureşti, str. Tudor Arghezi, cu întoarcere după terminarea spectacolului. Plata transportului se va face la urcarea în autocar, cu condiţia prezentării biletului de spectacol.
Rezervarea pentru transport se poate face telefonic cu minim 2 zile înaintea datei deplasării, la unul dintre numerele de telefon:
0251 416 942/ 0723 512 833/ 0749 681 034
*Preţul biletelor cumpărate online, de pe site-ul www.eventim.ro sau www.tncms.ro, are un adaos de 10%.