Trump, Putin și alți demoni pentru artiști

Gesturi demonstrative, acuzații și nemulțumri de tot felul animă mediul artistic internațional de trei săptămâni de când a început noul an. 2017 se anunță fierbinte, după un 2016 care n-a dus lipsă de evenimente artistice, fiind, printre altele, Anul Shakespeare și aducând spectacole și manifestații teatrale demne de interes.

În primele săptămâni din ianuarie 2017 Europa se trezește la viață și privește, cum e și firesc, spre schimbarea din America. Victoria lui Donald Trump, noul președinte SUA, e un moment important și arta nu a rămas deloc indiferentă nici în țara tuturor posibilităților, nici în Europa. La Londra, de exemplu, Neil LaBute și alți dramaturgi și-au suflecat mânecile și au și organizat un maraton de performance-uri politice pornind de la texte care ating subiecte în continuare fierbinți pentru americani și europeni deopotrivă: inegalitatea, nedreptatea, sărăcia, discriminarea etc. Privit cu suspiciune și cu ochi răi, noul ales de la Casa Albă provoacă deja artiștii activi în zona socială, care însă, în cazul pieselor scurte puse în scenă la Theatre 503 de la Londra, au privit și spre tabăra adversă, făcând exerciții de imaginație pentru a-i înțelege pe susțintorii lui Donald Trump.

În același timp, balerina româncă Alina Cojocaru repurta la Londra, orașul triumfului ei, încă un succes în „Giselle”, una dintre partiturile ei cele mai importante. Iar la Paris sosea un cuplu ciudat de artiști ruși, cerând azil politic, părăsind o Rusie în care a protestat ani buni în diverse forme neconvenționale.

Piotr Pavlenski, cunoscut pentru manifestările sale radicale prin care a denunțat puterea statului și din cauza cărora a ajuns și la închisoare, cere refugiu în Franța, împreună cu partenera sa Oxana Șalighina, amândoi fiind acuzați de hărțuire sexuală în țara natală și negând acuzațiile.

„Dacă am fi rămas în Rusia, ne-ar fi trimis în lagăr zece ani”, spune cuplul sosit la Paris împreună cu cei doi copii la începutul lunii ianuarie.

Cunoscut pentru reacțiile sale radicale, Piotr Pavlenski a criticat în numeroase ocazii restricțiile impuse de regimul la putere în țara sa,  propunând performance-uri cu mesaj direct, care i-au adus recunoaștere internațională. „Arta mea este politică”, repetă și acum artistul, care în anul 2013 a atras atenția lumii întregi prin gestul său de protest din Piața Roșie, unde în performance-ul „Fixație” și-a cusut buzele – reacția sa la hotărârea de a-i condamna la închisoare pe membrii trupei punk Pussy Riot. N-a trecut mult și artistul și-a retezat lobul urechii când lucra la un proiect despre Vincent Van Gogh, a dat foc la ușa fostului serviciu KGB într-un performance intitulat „Amenințare”, după care a petrecut șapte luni la închisoare.

Acum Piotr Pavlenski respinge acuzațiile de hărțuire sexuală formulate împotriva lui de o tânără actriță de la Teatr.doc din Moscova, un teatru al cărui repertoriu cuprinde spectacole politice, și susține că femeia ar fi „informator”. „Nu cunosc motivele persoanei care a dat această declarație falsă, dar ea e foarte utilă pentru autorități, care se pot folosi de acest caz ca să ne excludă din sfera noastră de acțiune. În Rusia renaște un sistem de a oferi informații despre alți oameni, ceea ce arată că se reinstalează totalitarismul”, a spus Pavlenski, citat the cotidianul britanic „The Guardian”, precum și de majoritatea celorlalte publicații importante din Occident.

Întorcându-se de la Varșovia, relatează aceleași surse, artistul și partenera sa de viață au fost reținuți pe aeroportul din Moscova pe 14 decembrie și interogați pentru o acuzație de violență sexuală, în baza articolului 132 din Codul Penal. După interogatoriu, cuplul a fost eliberat, oferindu-i-se două posibilități, după spusele lui Pavlenski: „să stăm la închisoare zece ani sau… să plecăm din Rusia”. Artistul, anul trecut internat o lună într-un spital de psihiatrie la cererea autorităților de stat, dar externat cu diagnosticul „sănătos psihic”, a povestit că n-a fost deloc simplu să părăsească țara a doua zi, adăugând: „Am plecat pentru că nu am de gând să fiu mielul pe care-l sacrifică regimul”.