Imaginaţi-vă un autobuz uriaş, transparent, în care se cântă şi se dansează, cu 40 de ecrane video şi sute de lumini incorporate, o hurubaie în negru şi roşu neon, având înălţimea maximă permisă de lege, cu sisteme audio performante, cu 49 de locuri, fiecare cu pernuţă, un vehicul transparent, cu spuneam, astfel încât trecătorii văd înăuntrul lui imediat ce se aprind luminile şi monitoarele. Închipuiţi-vă că uriaşa creatură străbate un oraş la apus, chiar când se înserează, iar teatrele se pregătesc să-şi deschidă uşile.
Acest mastodont există şi ar fi, în viziunea celor care au avut iniţiativa, o formă de teatru, căci şi scamatoria e teatru sau, la fel de bine, teatrul e şi scamatorie. Şi negoţ, desigur, dar nu în primul rând. Acest vehicul gigantic, înalt, colorat şi gălăgios, cu actori costumaţi care joacă roluri, există de săptămâna trecută la New York. Show-ul de 75 de minute pe care-l oferă, care-i încântă sau doar îi distrează pe pasagerii dispuşi să plătească în jur de 65 de dolari, este o nouă modalitate de a arăta oraşul noaptea, un glam city tour cu muzici de toate felurile, un show care începe la Marriott Marquis şi se opreşte în celebra Times Square. Momentan, trei astfel de theatre-buses fac showul şi numărul lor ar putea creşte, în funcţie de solicitări. Până acum, se pare că iniţiativa îi lasă cu gura căscată pe trecători (ceea ce nu e puţin lucru, căci ce-l mai poate uimi pe newyorkezul adevărat?) sau le face dintr-odată o poftă nebună de dansat şi de cântat, aşa că se pun imediat pe treabă, după cum povestesc martorii. La început, vocea care se aude dinăuntru le atrage atenţia trecătorilor ocupaţi, care se uită miraţi, neînţelegând, întrebându-se ce o fi mastodontul cu pricina, făcându-i cu mâna, trimiţându-i bezele sau mimând câţiva paşi de dans. În faţa autobuzului neobişnuit care e gata de plecare, un marinar abia întors din al Doilea Război Mondial se apleacă să-i dea o sărutare unei asistente medicale, astfel reconstituind cunoscuta fotografie din 1945 a fotoreporterului germano-american Alfred Eisenstaedt. Şi aşa începem să descoperim New Yorkul. Pornim la drum.
Comentând evenimentul, cotidianul “New York Times” se întreabă dacă “The Ride”, cum se numeşte spectacolul, este o manifestare artistică. Fără îndoială că acest “bus ride/city tour/improv show/New York experience” e un hibrid: o iniţiativă comercială a unui om de teatru iubitor de avangardă, Michael Counts, regizată de Daniel Goldstein (cu ceva experienţă pe Broadway), şi construită pe un scenariu adevărat, scris de John Bobey. Un experiment care stârneşte curiozitate, râs, surpriză, chef de viaţă, poftă de vorbă, de cleveteală şi de filozofare. Echipa care-l realizează numără 60 de oameni – actori care fac pe ghizii şi-ţi arată New Yorkul noaptea, comedianţi specializaţi în improvizaţie, personal tehnic. Până acum, se pare că reacţiile au fost cele scontate: şi trecătorii, şi călătorii se emoţionează şi intră în joc, lasă jos servieta şi se apucă de un mic break dance, de câteva minute de hip-hop sau de vreo poveste în care-i momesc personajale. Aflat în fază-pilot, proiectul s-ar putea extinde, mai întâi prin cooptarea altor autobuze, iar mai apoi prin repetarea experimentului în alte oraşe şi chiar şi în alte ţări.
Print