„Turma minților independente” și șomajul în teatru

yorickAm scris adesea despre actorii tineri, despre valoarea lor, despre lucrurile minunate pe care le fac atunci când sunt lăsați sau ajutați să le facă. Am scris de mai multe ori că povestea aia cu generația de aur care a dispărut, vezi Doamne, lăsând în urmă un deșert e total neacoperită și că, dimpotrivă, talentul există din plin, doar că lumea s-a schimbat și, din păcate, visele celor care vor să se facă actori acum se frâng după facultate, uneori chiar după master, și nu la momentul admiterii, așa cum se întâmpla în urmă cu ceva timp. Am urmărit așa-numitul fenomen independent în ultimii ani – unii îl numesc independent, alții privat, iar mai nou ideea de actori șomeri a stârnit valuri de indignare mai ales pe rețelele de socializare. Am văzut spectacole valoroase, am văzut actori minunați, am scris despre ei, despre șansele și neșansele lor.

Simt nevoia să fac aceste precizări, pentru că, urmărind scandalul bine alimentat de Facebook care a împărțit teatrul românesc în tabere aflate în război, la acest început de an, mi se pare necesar să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Alta decât cea spre care a orientat atenția „turma minților independente”, ca să folosesc o expresie consacrată a lui Harold Rosenberg. Această „turmă a minților independente” a acționat și acționează în continuare, punând foc acolo unde trebuie, cât să creeze scandaluri și diversiuni, lăsând în fond adevăratele probleme nerezolvate.

Celebra ordonanță care a agitat teribil spiritele la toate nivelurile în prima lună a lui 2016 a fost voit „confundată” cu legea teatrelor, creând, de fapt, false așteptări. Că teatrele sunt blocate într-un sistem învechit s-a spus mereu, că sunt contracte nedeterminate, că nu se creează posturi pentru actori tineri etc., că sunt prea puține programe care să le permită acestor actori tineri să joace, să fie văzuți, că nu li se face loc, toate sunt adevăruri dureroase. Numai că, privind puțin de pe margine, n-ai cum să nu observi că toți acești oameni tineri sunt folosiți. Și că sunt de două ori victime: o dată, atunci când intră în facultate și li se vând iluzii, fiind admiși mult mai mulți oameni decât sistemul poate înghiți, iar a două oară, când sunt folosiți pe post de armă de luptă între oameni cărora prea puțin le pasă de soarta lor și care vânează doar puterea. Tocmai pentru că vor o schimbare de suprafață, nu una de substanță. O formă de manipulare tristă, pe care n-ai cum să n-o observi dacă faci un pas în spate și te uiți cine sunt vocile cu pricina, cât de mare este implicarea lor în teatrul din România și care sunt principalele lor doleanțe.

Despre tineri vorbește toată lumea, dar prea puțini dintre noi îi ajută concret. Chiar și cu programe criticate și imperfecte precum deja celebrul 9G de la TNB, pentru care Cristiana Gavrilă s-a luptat cu adevărat. Da, ea este unul dintre puținii oameni care, într-un context legislativ prea puțin prietenos a găsit, în același hulit TNB, pârghii ca să le creeze un spațiu unde să se desfășoare. Adevărul crud și trist e din păcate cel pe care toți îl știu, dar prea puțini au curajul să-l recunoască, pentru că e mult mai simplu să te așezi în postura de victimă. Adevărul e că într-o lume în care pe piață sunt 4000 de actori tineri – cifră vehiculată de curând –, cărora în fiecare an li se adaugă alte câteva sute, șansa de a-i integra pe toți este o frumoasă utopie. Oricine ar veni la conducerea Teatrului Național din București sau la conducerea oricărui alt teatru din țară. Realitatea e cea care e. Nici măcar mișcarea independentă nu-i poate înghiți pe toți și da, există și actori șomeri, așa cum există contabili șomeri, absolvenți de Litere șomeri, absolvenți de Istorie șomeri, absolvenți (și încă mulți) de Jurnalism șomeri. Nimic nu-ți garantează că atunci când vei absolvi o facultate îți vei găsi un loc de muncă. E un adevăr, n-avem cum să fugim de el. Din acești 4000 de absolvenți de actorie mulți joacă pe scene profesioniste, unii au reușit să se angajeze (pe salarii de aproximativ 1000 de lei), alții sunt colaboratori în diverse proiecte, alții joacă în sistemul independent (unii de voie, alții de nevoie). Numărați sunt destul de mulți, mult mai mulți decât ar părea la prima vedere. Dar sunt și mulți care nu ajung niciodată pe scenă sau care ajung doar în spectacole independente de o calitate mai mult decât îndoielnică și în timp nu mai fac diferența între valoare și non-valoare (și se cunosc bine orgoliile artiștilor).

Și, colac peste pupăză, după ce că erau puține spații de joc în București, din toamna trecută s-au mai și închis niște teatre. Iar, în această nebunie generală, nimeni nu s-a gândit să ceară construcția unui nou teatru, care să mai dea posibilitatea unor tineri să joace, nimeni nu s-a gândit să propune programe coerente (chiar dacă imperfecte), așa cum este hulitul 9G, ci toată lumea s-a agitat orbește în direcții bine dirijate și care sună bine din coadă pe Facebook. Pentru că interesul cel mare n-a fost nicio clipă, așa cum au crezut cei mai mulți, să li se creeze pârghii, ci tot timpul bătălia s-a dat la funcția de manager. Direcția principală a fost destituirea lui Ion Caramitru. Curios e că celelate teatre din București nici n-au intrat în discuție, deși sunt în aceeași oală… Ca și cum destituirea lui Ion Caramitru (al cărui management poate fi, desigur, discutat) ar însemna o posibilitate imediată de angajare pentru 4000 de oameni. Problemele sunt mult mai nuanțate. Iar modificările reale trebuie operate în așa-numita lege a teatrelor, despre care se tot vorbește.

Însă un lucru trebuie spus: oricâte modificări s-ar aduce, absolvenții de actorie tot nu vor putea fi niciodată cu toții pe scenă, tot vor exista mulți care nu vor ajunge niciodată să practice această meserie, pentru că producția e mai mare decât nevoia pieței. E un adevăr care trebuie privit în față. Așa cum tot în față trebuie privit și faptul că mulți dintre absolvenți sunt slab pregătiți și chiar netalentați. Tinerețea nu e o valoare în sine… Iar bătălia trebuie dusă în direcția corectă, nu orientată spre o luptă caraghioasă între generații, care începe să semene cu un roman SF.

Print

15 Comentarii

  1. Lia Bugnar 10/02/2016
  2. Independent forever 10/02/2016
  3. Alexandru Unguru 10/02/2016
  4. Un cetatean 12/02/2016
  5. Justice for all 13/02/2016
  6. spectator 14/02/2016
  7. Andrei 15/02/2016
  8. Radu Popescu 15/02/2016
  9. Serban 15/02/2016
  10. mihaela 16/02/2016
  11. Iulian 18/02/2016
  12. Ramona 18/02/2016
  13. Sorin Pantea 28/04/2016
  14. Magda 09/02/2017
  15. Anca 10/02/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.