Ultima săptămână la „Scrie despre Tine”

Festivalul de Teatru Independent Scrie despre Tine se încheie săptămâna aceasta cu premierele a două piese de teatru dezvoltate în cadrul atelierului de dramaturgie „Scrie despre Tine”.

Cea de-a patra premieră din cadrul Festivalului Scrie despre Tine, „Ultimii eroi” de Anca Ştefan, va avea loc joi, 6 iunie, la Teatrul Apropo, de la 19.30. Din distribuţie fac parte Cătălina Bălălău, Lucian Teodor Rus, Iulia Verdeş, Marian Olteanu, Sever Bârzan, iar regia este semnată de Ilinca Hărnuţ. Piesa dezvăluie aventurile unui grup de adolescenţi care visează la o viaţă ca-n filme, departe de oraşul de provincie în care s-au născut.

Ultima premieră din festival este „La bucătărie şi la mare”, de Cosmin Briciu, cu Ştefan Pătraşcu şi Oana Popescu în distribuţie și este programată duminică, 9 iunie, începând cu ora 20.15, la Teatrul de Artă Bucureşti.

În ultima săptămână a Festivalului vor fi prezentate publicului şi fragmente din textele acum în lucru în cadrul atelierului Scrie despe Tine.

Pornind de la experienţele lor personale, cei mai tineri cursanţi ai atelierului Scrie despre Tine au creat poveşti captivante pe care le vor prezenta într-un spectacol-lectură, marţi 4 iunie, începând cu ora 19.00, în sala 205B a UNATC.

Festivalul se încheie cu o petrecere la care sunt invitaţi toţi cei care au participat la evenimente: scriitori, actori, regizori, membri ai echipei experimentale şi spectatori. Petrecerea va avea loc în Club Control, începând cu ora 23.00, iar Fanfara Extraterestră îi va însoţi până în zori pe toţi cei care doresc să sărbatorească succesul acestei prime ediţii a Festivalului Scrie despre Tine.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.