Ultimele zile ale omenirii: Apocalipsa de dimensiuni colosale

@ Sebastian Kreuzberger

Peste o mie de personaje diferite în nu mai puțin de 220 de scene. Aşa se prezintă opera monumentală publicată în 1922 care vorbește, pe aproximativ 800 de pagini, despre nebunia Primului Război Mondial și prăbușirea monarhiei austro-ungare. Denumită, din pricina dimensiunilor sale uriașe, „teatru de pe planeta Marteˮ (Marstheater), Ultimele zile ale omenirii de Karl Kraus este considerată imposibil de pus în scenă în totalitatea sa. Iată însă că Paulus Manker s-a încumetat să preia această sarcină. Iar rezultatul este uluitor.

Cu o echipă alcătuită din aproximativ treizeci de artiști și un grup de copii, regizorului austriac îi reușește o producție grandioasă. Timp de șase ore și jumătate (de la ora șase seara până la unu noaptea) spectatorii sunt imersați „pe o planetă străinăˮ. În Wiener Neustadt, la nici măcar o oră distanță de capitala austriacă, se derulează un spectacol manifest anti-război năucitor compus din 75 de scene (o treime a operei lui Karl Kraus). Nu ar fi prima lucrare de acest gen creată de Manker. Timp de mai mult de douăzeci de ani, producția sa Alma, tot de dimensiuni mamut, dedicată lui Alma Mahler, a cunoscut 470 de reprezentații pe trei continente.

@ Sebastian Kreuzberger

Asemeni metodei folosite în Alma, și în Ultimele zile ale omenirii în jur de șase scene sunt jucate simultan în treisprezece spații diferite. În Hala Sârbilor (Serbenhalle) – o fabrică dezafectată, ce fusese destinată producției de camioane și locomotive în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – scenograful Georg Resetschnig reconstruiește, printre altele, un birou de redacție, o baie, un spital militar, cafenele vieneze, un club de noapte și un restaurant. Astfel, la parter se află un dormitor, o bucătărie, baia, Café Pucher – cea mai frecventată cafenea vieneză de la începutul secolului trecut. Iar la primul etaj: spitalul militar cu cincizeci de paturi, un birou al departamentului de ceremonii, biroul de redacție cu o sumedenie de mașini de scris demodate și biroul ministrului de externe. Acțiunea se desfășoară în aceste încăperi, precum și în hala propriu-zisă, dar și în aer liber, „pe câmpul de luptăˮ.

Însă camerele nu reprezintă doar spații de vizionare. Spectatorii sunt implicați în conversații conspirative între monarhiști, sunt invitați să se odihnească pe scaunele editoriale sau în paturile spitalului, să își răcorească mâinile în apa din cadă. Ei sunt îndemnați să urce în vagoane de epocă sau pe un cadru din oțel pentru a fi transportați în aer liber, în stepa sălbatică din fața halei unde „soldații sârbiˮ, înarmați cu puști vechi, se ascund în „tranșeeˮ. Tot acolo își face apariția, pe un tanc ruginit, și renumitul reporter de război Alice Schalek.

@ Sebastian Kreuzberger

Primul Război Mondial prinde viață ca prin magie. Flăcările numeroaselor torțe aprinse în clădirea înaltă de treizeci de metri scufundă scenele într-o lumină fantomatică. O ceață deasă învăluie pe alocuri hala, zarva patriotică răsună încontinuu. Cum era de așteptat, forfota izbucnește în urma asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, de către un naționalist sârb. Bărbați îmbrăcați în uniforme militare și femei purtând frumoase rochii lungi (costume: Aleksandra Kica) strigă în gura mare „Ediție specială!ˮ, distribuind printre spectatori ziarul ce poartă data de 29 iunie 1914. După ceremonia de înmormântare și după ce Austro-Ungaria declară război Serbiei, Sarajevo începe să ardă (numele orașului este scris pe un zid de tablă cu litere de foc). Se aud sunete de șrapnel. Universul sonor este alcătuit dintr-o vastă paletă muzicală, de la cântece vieneze și „Lohengrinˮ de Richard Wagner la muzica metalică „Crevice Flux Wartsˮ a formației Disgorge (din Mexic) sau „Deeper and deeperˮ de S.U.N. Project, pentru a numi numai câteva compoziții (sound design: Andreas Büchele). Spectacolul însuși debutează în acordurile poemului simfonic „Așa grăit-a Zarathustraˮ de Richard Strauss.

@ Sebastian Kreuzberger

Mai mult decât simpli martori ai scenelor de război, ai căderii monarhiei habsburgice și radicalizării societății spre nazism, spectatorii sunt invitați să-și folosească smartphone-urile și tabletele pe tot parcursul spectacolului. Codurile QR distribuite prin caietul program (de fapt o carte ilustrată însoțitoare cu un conținut de 136 de pagini, inclusă în prețul biletului de 145 de euro) sunt destinate să încurajeze participanții să-și aprofundeze cunoștințele despre marele măcel și să răsfoiască textul lui Karl Kraus.

Decorul gândit în amănunt, costumele superbe, obiectele de epocă selectate cu multă grijă, dar în special prestația actoricească oferă o imagine elocventă a spiritului și demonilor epocii respective. Dar drama lui Kraus pare atemporală și mai actuală decât oricând. Şi atunci, ca și acum, rolul presei (de război) rămâne controversat. Au existat știri false și jurnaliști culpabili. Autorul nu se rezumă însă numai la un simplu reportaj. Prin dialogul continuu între „cârcotașˮ și „optimistˮ Kraus se dovedește a fi un precursor al teatrului absurdului.

@ Sebastian Kreuzberger

În reprezentația văzută de mine în Hala Sârbilor, Paulus Manker, deopotrivă regizor și actor, a fost omniprezent. Dacă în Alma preluase rolul lui Oskar Kokoschka, în Ultimele zile ale omenirii îl interpretează pe șeful de gară. Supraveghează, de asemenea, desfășurarea acțiunii și îi servește publicului – la propriu – o cină copioasă în unica pauză programată în jurul orei nouă și jumătate. De altfel, actorii sunt și chelnerii serii. Încă de la începutul spectacolului ei se strecoară cu dibăcie printre spectatori pentru a servi cafea și baclava.

Producția lui Manker este o adevărată operă de artă. Proiectul său, început în 2015, este dezvoltat în fiecare an, urmând ca în 2019, odată cu aniversarea centenarului proclamării Republicii Austriece, opera monumentală a lui Kraus să fie prezentată în întregime, fără a opera nicio schimbare în text. Spectacolul cu o durată de două zile este așteptat cu nerăbdare nu numai de fanii regizorului.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.